Ce a făcut Tony Jones, omul care l-a scos din sărite pe Djokovic la Australian Open: "Dați-l afară"

Novak Djokovic este din nou în centrul unei controverse mediatice la Australian Open, de această dată din cauza comentariilor făcute de Tony Jones, jurnalist al postului de televiziune Channel 9, difuzor oficial al turneului.

Djokovic, reacție ciudată la finalul meciului cu Lehecka! Sârbul nu a vrut să răspundă la întrebări

Sursa video: Eurosport

Totul a escaladat după ce jucătorul sârb a refuzat să acorde un interviu pe teren, duminică, după victoria sa din optimile de finală împotriva cehului Jiri Lehecka. După ce a câștigat meciul în trei seturi, Djokovic a surprins publicul de pe stadion și telespectatorii de acasă, plecând din arenă după un mesaj scurt, fără să participe la interviul tradițional realizat de fostul jucător Jim Courier.
Casa Pariurilor, Australian Open 2025

Casa Pariurilor, Australian Open 2025

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Acțiunea sa a fost inițial percepută ca o atitudine inexplicabilă, însă, la conferința de presă de după meci, Djokovic a explicat motivul comportamentului său: comentariile jignitoare făcute de Tony Jones.
CITEȘTE ȘI:

Ce a spus Tony Jones despre Djokovic și fanii sârbi la Australian Open

Într-o emisiune difuzată acum câteva zile, Tony Jones a făcut mai multe remarci ironice și batjocoritoare la adresa lui Novak Djokovic și a fanilor acestuia. Jurnalistul a fost auzit spunând: "Înapoi la Melbourne Park, unde fanii lui Novak Djokovic sunt în plină formă. Scandările lor sunt absolut extraordinare. Novak e supraevaluat! Novak e de domeniul trecutului! Novak, dați-l afară! Mă bucur că nu mă pot auzi", a spus Jones pe un ton sarcastic.
Declarațiile sale au fost imediat criticate pe rețelele de socializare, iar membri ai comunității tenisului, inclusiv Paul McNamee și Nick Kyrgios, au condamnat remarcile jignitoare. Fanii lui Djokovic, cunoscuți pentru devotamentul lor față de campionul sârb, au reacționat vehement, cerând explicații și scuze publice.

Novak Djokovic vrea scuze la Australian Open

La conferința de presă de duminică, Novak Djokovic a abordat direct incidentul și a criticat declarațiile lui Tony Jones. Cel mai titrat tenismen din istorie a subliniat că nu poate accepta lipsa de respect față de el și față de fanii sârbi: "Cu câteva zile în urmă, un jurnalist sportiv celebru, care lucrează pentru postul oficial al turneului Channel 9, a făcut batjocură de fanii sârbi și a făcut comentarii jignitoare și ofensatoare la adresa mea. De atunci, a ales să nu își ceară scuze public", a declarat Djokovic.
De asemenea, Djokovic a clarificat că nu are nimic împotriva lui Jim Courier, care se afla în postura de intervievator pe teren, nici împotriva publicului australian: "Nu am nimic împotriva lui Jim Courier sau a publicului australian. A fost o situație foarte stânjenitoare pentru mine pe teren astăzi și este regretabil. Am ales să spun ceva mulțimii, dar evident nu a fost momentul, locul sau contextul potrivit pentru a explica ce fac acum", a adăugat el.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo