La ce oră se joacă Gabriela Ruse - Karolina Muhcova, în semifinalele de la Bad Homburg! Organizatorii au anunțat programul de vineri
Publicat 25/06/2026 la 22:11 GMT+3
Gabriela Ruse și Karolina Muhcova se vor duela vineri în a doua semifinală a turneului WTA 500 de la Bad Homburg. Conform programului anunțat de organizatori, duelul celor două va începe la ora 17:00 a României, după un meci de dublu și cealaltă semifinală de simplu, care le va aduce față în față pe Naomi Osaka și Xinyu Wang.
Wimbledon 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie
Sursa video: Eurosport
Gabriela Ruse trece printr-o perioadă foarte bună în carieră și e în cărți pentru o performanță mare în carieră, la turneul WTA 500 de la Bad Homburg. Clasamentul nu i-a permis să intre direct pe tabloul principal, dar Gabi a trecut fără probleme de calificări, iar apoi a obținut 3 victorii fantastice, contra unor adversare de clasă. Sportiva noastră a trecut în primul tur de Linda Noskova (10 WTA), iar în turul 2 a învins-o pe Anna Kalinskaya (20 WTA), pentru ca astăzi să o elimine și pe Emma Navarro (24 WTA), cea care în optimi trecuse de Iga Swiatek.
Pentru un loc în marea finală a competiției din Germania, Ruse va juca vineri împotriva Karolinei Muchova (11 WTA). Jucătoarea din Cehia, cap de serie 4, a învins-o în ultimul sfert de finală pe Clara Tauson, scor 1-6, 6-2, 6-4, după două ore și 5 minute de joc.
Ora de start a semifinalei Gabriela Ruse - Karolina Muchova de la Bad Homburg
Organizatorii competiției din Germania au anunțat programul de vineri, iar meciul dintre Ruse și Muchova va fi al 3-lea al zilei pe arena centrală, după o semifinală de dublu și cealaltă semifinală de simplu, dintre Naomi Osaka și Xinyu Wang. Prima partidă va începe la ora 13:00, ceea ce înseamnă că Gabi și Karolina vor intra pe teren în jurul orei 17:00. Chiar dacă primele două meciuri vor fi extrem de scurte, semifinala Ruse - Muchova nu va începe mai devreme de ora 16:00.
Ruse și Muchova s-au mai întâlnit o singură dată în circuit, în optimile de la Auckland 2023, unde Karolina s-a impus în minimum de seturi.
Prin calificarea în semifinale la Bad Homburg, Gabi Ruse Românca și-a asigurat un cec în valoare de 57.395 de euro și 195 de puncte WTA, asigurându-și revenirea în top 100 WTA. Ruse e momentan pe locul 105 în lume, dar în clasamentul virtual a urcat deja 33 de poziții, până pe 72.
Dacă se va califica în marea finală a competiției din Germania, Gabi va fi sigură că de săptămâna viitoare va ocupa locul 56 WTA, iar dacă va cuceri trofeul va pătrunde în premieră între primele 50 de jucătoare ale lumii (va fi pe 43 sau 44 WTA). Până în prezent, românca a fost cel mai sus pe locul 51 WTA.
Gabriela Ruse - Karolina Muchova, meci cu miză uriașă pentru româncă, în semifinalele de la Bad Homburg
O victorie în fața Karolinei Muchova ar însemna enorm pentru Gabi Ruse, pentru că ar bifa două premiere în cariera sa. În primul rând, ea va juca pentru prima dată în carieră în finala unui turneu WTA 500. Românca are 4 finale la nivel WTA, dar toate la turnee de 250 de puncte. Singurul său titlu datează din 2021, când a cucerit trofeul la Hamburg, pe zgură.
În același timp, o victorie în fața Karolinei Muchova ar fi a 4-a la acest turneu contra unor jucătoare de top 50 WTA, o serie pe care sportiva noastră nu a mai bifat-o niciodată în cadrul aceleiași competiții. De altfel, singurul turneu în care a mai învins 3 jucătoare de top 50, cum a făcut deja în această săptămână, a fost cel de la Dubai 2022, când a trecut pe rând de Jasmine Paolini, Ajla Tomljanovic și Paula Badosa, toate între primele 50 de jucătoare ale lumii la vremea respectivă (iberica era 5 WTA).
Indiferent de ce va face în continuare, Gabi Ruse va merge cu un moral excelent la Wimbledon, unde cu puțină șansă la tragerea la sorți ar putea spera la un parcurs lung, măcar la o prezență în săptămâna a doua. Românca a participat de 5 ori pe tabloul principal de la Wimbledon și de fiecare dată s-a oprit în turul 1, dar aproape tot timpul a avut adversare de top. De exemplu, la ultimele 3 prezențe la All England Club a fost învinsă în runda inaugurală de Coco Gauff, Elena Rybakina și Madison Keys.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo