Carlos Alcaraz a pierdut locul 2 ATP după înfrângerea cu Holger Rune de la Barcelona, dar are șanse mari să fie cap de serie #2 la Roland Garros

Carlos Alcaraz a fost învins duminică în finala ATP 500 de la Barcelona, 6-7, 2-6, de Holger Rune, noul număr 9 mondial. Spaniolul a pierdut în fața propriilor suporteri și a cedat locul 2 în ierarhia ATP, dar păstrează șanse mari să fie cap de serie numărul 2 la Roland Garros, după Jannik Sinner.

Alcaraz

Credit imagine: Getty Images

Holger Rune a câștigat titlul ATP 500 de la Barcelona, după ce l-a învins în finală pe favoritul publicului, Carlos Alcaraz. Danezul s-a impus în două seturi, scor 7-6, 6-2, după o oră și 37 de minute de joc și și-a trecut în palmares al 5-lea titlu al carierei și primul din această categorie de puncte.
Chiar dacă a câștigat ultimele 4 confruntări cu adversarii din top 10 și se anunță un candidat serios la titlul de la Roland Garros, danezul avea o serie de 13 înfrângeri la rând în fața tenismenilor din top. Prin victoria din finala de la Barcelona, Rune a pus capăt acestei serii nefaste și a urcat de pe locul 13 ATP până pe poziția a 9-a.
De celalată parte, Carlitos a pierdut poziția a doua în ierarhia mondială, acolo unde a urcat Alexander Zverev. Neamțul a devenit campion la Munchen și l-a depășit pe iberic, însă situația are toate șansele să se inverseze până la Roland Garros.
Zverev are doar 35 de puncte în fața lui Alcaraz, iar până la Openul Francez mai sunt de jucat Mastersurile de la Madrid și Roma. În capitala Italiei, Zverev are de apărat 1000 de puncte după ce a cucerit titlul anul trecut.
Pe lângă faptul că va fi extrem de dificil să-și apere trofeul, Zverev îl va avea de înfruntat la Roma și pe Jannik Sinner, liderul mondial care va reveni după suspendarea primită în cazul de dopaj. Astfel, sunt șanse mari ca Alcaraz să revină pe locul 2 ATP și să fie cap de serie 2 la Roland Garros, singura problemă fiind accidentarea suferită în ultimul act de la Barcelona, unde a cerut două timeout-uri medicale.

Carlos Alcaraz a fost învins azi în finala ATP 500 de la Barcelona, de Holger Rune

Holger Rune a câștigat în premieră un titlu de categoria ATP 500, după ce l-a învins pe Carlos Alcaraz chiar la el acasă. Ibericul era dublu campion aici și avea o serie de 14 victorii la rând.
Primul set a fost unul dramatic, care și-a găsit deznodământul în tiebreak. Ambii jucători au început foarte bine cu serviciul, astfel că s-a mers cap la cap până la 2-2, cu game-uri sigure pentru fiecare.
Rune a fost primul care a greșit pe propriul serviciu, iar adversarul său a realizat breakul și a făcut 3-2. Din fericire pentru danez, acesta a reușit imediat re-breakul și a egalat la 3, arătându-i lui Alcaraz că va avea parte de un duel complicat.
Au urmat servicii solide pentru ambii sportivi, până la 5-4 în favoarea lui Holger, care și-a procurat două mingi de set, la 15-40 pe serviciul lui Carlitos. Ibericul le-a salvat și a reușit să împingă primul set în tiebreak, după o luptă crâncenă.
În tiebreakul primului set, Holger Rune a mai obținut, pe rând, încă 3 mingi de set, fructificând-o pe ultima și închizând runda inaugurală cu 7-6.
Setul 2 a început cu Alcaraz la serviciu, care și-a făcut game-ul fără a ceda vreun punct. A urmat un game foarte disputat pe serviciul lui Rune, în care Carlitos a avut două mingi de break, de care nu a putut profita.
La 2-1 în favoarea sa, Alcaraz a avut nevoie de un timeout medical, iar la 2-2, danezul a făcut breakul, numărul 2 mondial câștigând un singur punct pe serviciu. Aici a fost și momentul psihologic care a decis soarta finalei, spaniolul nereușind să mai câștige vreun game până la capăt.
Rune a muncit mult pentru game-ul de 4-2, iar apoi a mai făcut un break pentru a se distanța la 5-2 și pentru a servi pentru meci și turneu. Danezul s-a impus cu 7-6, 6-2 și a câștigat trofeul chiar la Alcaraz acasă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo