Holger Rune i-a "aruncat mănușa" lui Carlos Alcaraz, înainte de marea finală de la Barcelona. Danezul, plin de tupeu

Holger Rune este plin de încredere înainte de duelul cu spaniolul Carlos Alcaraz, din finala de la Barcelona. Deși ibericul va avea publicul de partea sa și pare într-o formă fantastică, venind după titlul de ATP 1000 de la Monte Carlo, danezul spune că se simte foarte aproape de cea mai bună formă a carierei, astfel că e încrezător în șansele la titlu.

Holger Rune (L) and Carlos Alcaraz

Credit imagine: Getty Images

În 2022, după ce și-a trecut în palmares turneul ATP 1000 de la Paris, Holger Rune anunța că pentru sezonul 2023 are ca obiectiv numărul 1 ATP și un titlu de Grand Slam. Pentru asta, și-a numit un antrenor cu "nume", Patrick Mouratoglou, dar evoluția ulterioară a nordicului a fost extrem de oscilantă.
Anul trecut, Holger nu a trecut de optimi la vreun Grand Slam și, exceptând două semifinale la nivel de ATP 1000, pe final de sezon, nu a avut prestații care să îl recomande drept un membru al viitorului "Big 3", așa cum era văzut acum câțiva ani.
În ultimele luni, însă, lucrurile s-au schimbat fundamental, Rune făcând finală la Indian Wells (cu victorii la Tsitsipas sau Medvedev), iar acum, la Barcelona, a defilat până în finală. În penultimul act, de sâmbătă, Holger a trecut neașteptat de ușor de Karen Khachanov, 6-3, 6-2, astfel că are așteptări mari de la finala de azi, contra lui Carlos Alcaraz. Chiar dacă numărul doi mondial e într-o revenire de formă sesizabilă - dovadă titlul de la Monte Carlo și faptul că nu a pierdut set la Barcelona -, tânărul danez crede în șansa sa.
"De la performanța mea de la Indian Wells, simt că am redevenit un jucător capabil să obțină victorii importante. Cred că îmi împing adversarii foarte eficient în spatele terenului datorită forehand-ului meu bun. Acest lucru îmi permite să schimb ritmul și să apelez mai mult la scurte, pentru că oponenții nu au timp să ajungă la minge. Alternez între diferite stiluri, iar asta nu doar că îmi convine mie, dar le taie din ritm celorlalți, care nu știu la ce să se aștepte.
Revenirea în top 10 este dovada îmbunătățirii mele din ultima perioadă. E o mai multă presiune pe umerii mei, pentru că mă aștept la rezultate, dar simt totodată că am mai mult control în meci. Simt foarte multă motivație în jocul meu și sunt gata să câștig finala de la Barcelona", a spus Rune după victoria categorică în fața lui Khachanov.

Victoria lui Rune cu Khachanov îi dă mari speranțe danezului pentru confruntarea cu Alcaraz

Disputa contra rusului a fost unidirecționată, iar câteva dintre datele statistice ale partidei confirmă că danezul a făcut o partidă mare. Acesta nu doar că nu i-a oferit vreo șansă de break lui Karen, dar a câștigat 85% din punctele jucate cu al doilea serviciu, un procentaj incredibil. La retur, Holger a câștigat peste jumătate din mingi (54%), etalând un joc consistent și complet.
"A fost un meci grozav. Cred că am demonstrat încă o dată că pot fi foarte inteligent din punct de vedere tactic, alegând loviturile potrivite la momentul potrivit și combinând diferite stiluri de joc pe teren. Serviciul și returul sunt amândouă la nivel ridicat și îmi oferă o încredere enormă în abilitățile mele. Mă apropii de cea mai bună formă din cariera mea, iar acest lucru îmi dă încredere", a comentat danezul.
Carlos Alcaraz și Holger Rune s-au întâlnit de 3 ori până acum, ibericul trecându-și în cont ambele dispute care au ajuns la final. La ATP Masters Paris, 2022, locul unde danezul și-a trecut în palmares cel mai important titlu al carierei, după o finală cu Djokovic, Alcaraz abandona în sfertul contra lui Rune.
Cele 230 de puncte aferente calificării în finală îl aduc pe Rune, de luni, pe locul 9 ATP, un eventual succes în finală neoferindu-i prilejul unui salt spectaculos (va rămâne pe acea poziție, urmând a acumula 3480 de puncte; Rublev, ocupantul locului 8, are 3530 de puncte).

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo