Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Bianca Andreescu simte că e în forma vieții. Obiectivele uriașe fixate pentru 2023

Cristian Mihală

Publicat 02/01/2023 la 11:03 GMT+2

Bianca Andreescu simte că se apropie de cea mai bună formă din carieră, după ce a lăsat accidentările în spate. Sportiva din Canada vrea să ajungă rapid în top 10 WTA și crede că are toate datele necesare pentru a câștiga un nou Grand Slam.

Bianca Andreescu à l'US Open en 2021

Credit imagine: Getty Images

Ultimii ani au fost de coșmar pentru sportiva cu origini în România. În 2019, canadianca de 22 de ani câștiga la o vârstă fragedă US Open și ajungea pe locul 4 WTA, mulți fiind de părere la momentul respectiv că va domina circuitul feminin.
Doar că seria nesfârșită de accidentări au dus-o în afara primelor 100 din lume, în prezent revenind și situându-se pe locul 46 WTA.

Bianca Andreescu, obiective mari pentru noul sezon

În prima zi a anului, Bianca a revenit impresionant, pentru a trece de Garbine Muguruza, în primul tur la Adelaide. Sportiva din Canada s-a impus cu 0-6, 7-6(3), 6-1, după ce a fost condusă cu 6-0, 5-2. Această dispută pare să îi fi dat foarte multă încredere jucătoarei din Ontario, care și-a fixat niște obiective extrem de îndrăznețe pentru 2023.
"Simt că trebuie să vină momentul în care să pot avea un sezon întreg, să fiu sănătoasă și să pot avea continuitate. Cred că am nivelul pentru a reveni în top 10 și cred că trebuie să îmi stabilesc obiective ambițioase: vreau să câștig mai multe titluri WTA 1000 și să redevin campioană de Grand Slam. Știu că antrenamentul este foarte diferit de jocul propriu-zis din circuit, dar mă simt la un nivel incredibil. Cred că trebuie să continui să lucrez tactic și, dacă accidentările mă ocolesc, pot face lucruri importante. Știu de ce sunt capabilă și am mare încredere în propriile forțe", a spus Bianca Andreescu, citată de tennisactu.net.
După ce a trecut de Muguruza, în turul inaugural de la Adelaide, pentru "Bibi" urmează ciocnirea cu Veronika Kudermetova. Numărul 9 WTA a trecut în primul tur de Amanda Anisimova, scor 6-3, 6-0.
Primul test adevărat pentru Bianca Andreescu în 2023 va fi Australian Open, turneu care va fi în direct pe Eurosport, în perioada 16-29 ianuarie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo