Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cameron Norrie, campionul de la Indian Wells, și-a pierdut încălțămintea înaintea finalei!

Andrei Nicolae

Actualizat 18/10/2021 la 16:30 GMT+3

Sportivul din Marea Britanie a fost nevoit să intre în bătălia cu pe Nikoloz Basilashvili cu o pereche de adidași noi

Cameron Norrie à Indian Wells en 2021

Credit imagine: Getty Images

Succesul lui Cameron Norrie la Indian Wells, cel mai mare al carierei, are acum în spate o poveste haioasă. Campionul a dezvăluit că încălțămintea lui i-a fost luată de la dulap chiar înaintea finalei de la turneul californian. Astfel, a fost obligat să joace cel mai mare meci din viața lui cu adidași noi.
picture

Cameron Norrie, victoria carierei! A câștigat Indian Wells și visează la Turneul Campionilor

"În fiecare zi îmi lăsam pantofii deasupra dulapului. Cred că a venit cineva, nu știu cine a fost, poate cineva de la curățenie sau a fost ceva în seara precedentă, dar am rămas fără cele trei perechi de încălțăminte pe care le aveam puse deoparte", a declarat Norrie, după ce l-a învins pe Nikoloz Basilashvili, cu 3-6, 6-4, 6-1.

Cameron Norrie, campionul de la Indian Wells, și-a pierdut încălțămintea înaintea finalei!

Campionul de la Indian Wells a continuat apoi: "Am căutat papucii toată ziua. I-am pus pe toți să se uite după încălțăminte. Nu știu ce au oamenii împotriva britanicilor cu furtul pantofilor, dar nu am reușit să-i recuperez. Am fost nevoit să intre în finală cu o pereche nouă".
În timp ce Norrie a găsit umor în situația lui dificilă, făcând referire și la pantofii pierduți recent de Andy Murray la Indian Wells, antrenorul său, Facundo Lugones, a fost mai puțin amuzat. Acesta a susținut că dacă această situație s-ar fi petrecut cu un an sau doi în urmă, Norrie ar fi putut pierde meciul și ar fi dat vina pe încălțăminte. Între timp, jucătorul și-a transformat mentalitatea.
"A fost o situație foarte ciudată, dar Cam merită toate meritele. Nu a intrat niciodată în panică. Înainte de meci, am fost chiar mai supărat decât el. Dar am încercat să nu-i arăt asta. Pur și simplu, nu-mi venea să cred. Pentru oricine a jucat tenis la un nivel decent, este foarte greu să joci cu pantofi noi. Sunt foarte grei, mai ales pe aceste terenuri. Te blochezi foarte mult. Într-un meci în care trebuia să alerge ca un nebun pentru a recupera fiecare minge. Să vii să joci cel mai mare meci din carieră și nu ai pantofii", a declarat Facundo Lugones, potrivit The Guardian.
Norrie a devenit primul jucător britanic care a câștigat la Indian Wells, considerat cel mai mare turneu după cele de Grand Slam.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo