Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Medvedev, out de la Indian Wells! Rusul, învins de Dimitrov după ce a condus cu set și 4-1

Nicu Savin

Publicat 14/10/2021 la 07:11 GMT+3

Daniil Medvedev s-a oprit în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells, după ce a fost învins în 3 seturi de Grigor Dimitrov, scor 6-4, 4-6, 3-6.

Daniil Medvedev of Russia acknowledges the crowd after winning his match against Mackenzie McDonald during the 2021 BNP Paribas Open at Indian Wells Tennis Garden in Indian Wells,

Credit imagine: Imago

După ce s-a impus în urmă cu o lună la US Open, Daniil Medvedev a început în forță și Mastersul de la Indian Wells, câștigând fără să piardă set partidele cu McDondald și Krajinovic în primele două tururi.
Seria de 10 victorii consecutive a rusului a fost oprită însă de Grigor Dimitrov, în optimile de finală. Medvedev a început perfect primul set și a reușit break-ul la chiar primul game, iar apoi și-a păstrat serviciul fără mari emoții, impunându-se cu 6-4.

Daniil Medvedev s-a oprit în optimi la Indian Wells

Setul secund a avut o desfășurare atipică pentru meci de băieți, fiind marcat de o sarabandă de break-uri (7). Rusul a condus cu 4-1, având 2 break-uri avans, și se părea că totul s-a terminat, dar Dimitrov a avut o revenire de excepție. Bulgarul a câștigat 5 game-uri la rând și a împins meciul în decisiv.
Dimitrov și-a continuat seria fantastică și în setul 3 și s-a distanțat la 3-0, iar rusul nu a mai putut face nimic penru a reveni, bulgarul câștigând în final cu 4-6, 6-4, 6-3, după 2 ore și 16 minute de joc.
picture

Indian Wells | Rezumatul meciului Daniil Medvedev - Grigor Dimitrov

În sferturile de finală, Dimitrov va juca împotriva polonezului Hubert Hurkacz, care a trecut fără probleme de Aslan Karatsev, scor 6-1, 6-3.
Un alt mare favorit la câștigarea trofeului, Stefanos Tsitsipas, a avut mult de furcă în meciul cu Alex de Minaur, pe care l-a învins însă în 3 seturi, scro 6-7 (3), 7-6 (3), 6-2. Pentru un loc în semifinale, grecul va juca împotriva gruzinului Nikoloz Basilashvili, care a trecut în minimum de seturi de Karen Khachanov.
Tabloul sferturilor de finală
  • Hubert Hurkacz - Grigor Dimitrov
  • Cameroon Norrie - Diego Schwartzman
  • Stefanos Tsitsipas - Nikoloz Basilashvili
  • Taylor Fritz - Alex Zverev / Gael Monfils
Turneul masculin de la Indian Wells continuă astăzi, în direct pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo