Draper, mentalitate înfricoșătoare, înaintea confruntării cu Alcaraz la Indian Wells: "O oportunitate grozavă!"

Jack Draper este pregătit pentru una dintre cele mai mari provocări ale carierei sale de până acum. Britanicul, ajuns pentru prima dată în semifinalele unui turneu Masters 1000, va avea de înfruntat un adversar redutabil: Carlos Alcaraz, dublul campion en-titre.

Jack Draper, Indian Wells

Credit imagine: Getty Images

Duelul din cadrul turneului Indian Wells 2025 vine cu o miză uriașă pentru tânărul jucător britanic: o victorie împotriva spaniolului l-ar propulsa în premieră între primii zece jucători ai lumii. Jack Draper a demonstrat o creștere impresionantă în ultimele luni, consolidându-și poziția în circuitul ATP prin victorii convingătoare. După ce l-a eliminat pe Ben Shelton în sferturile de finală, britanicul s-a declarat mulțumit de progresul său:
"Tenisul meu s-a îmbunătățit constant. Câștig tot mai multă experiență la cel mai înalt nivel și obțin victorii împotriva celor mai buni jucători ai lumii, cum este Ben (Shelton). Evident, condițiile de astăzi au fost dificile, în fața unui adversar foarte puternic. Cred că este un competitor grozav. Am făcut o treabă excelentă pentru a depăși această provocare".
CITEȘTE ȘI:

Jack Draper, ambiții uriașe la 23 de ani. Ținta britanicului + duelul cu Alcaraz

Pentru Draper, fiecare meci reprezintă o nouă ocazie de a se autodepăși, iar mentalitatea sa nu-i permite să se mulțumescă doar cu rezultatele actuale: "Sunt întotdeauna mândru de mine. Mereu privesc înapoi la ceea ce am realizat și simt că fac o treabă bună. Din păcate, tenisul este un sport în care există mereu un nou meci în care trebuie să demonstrezi unde te afli. Datorită mentalității mele, simt că nu sunt niciodată mulțumit. Mereu vreau încă o victorie, încă o oportunitate să joc împotriva celor mai buni. Vreau doar să continui să progresez și să mă îmbunătățesc, să continui să lupt pentru succes. Acum, că sunt aproape de finalul săptămânii, privind înapoi, sunt mândru de ce am realizat, dar în acest moment, tot ce contează este următorul meci".
Draper nu se teme de nimeni, iar convingerea sa că poate învinge orice adversar este una dintre cele mai mari forțe ale sale: "Antrenorul meu și cu mine credem că, dacă reușesc să-mi aduc jocul pe teren și să fac lucrurile corect, pot să înving pe oricine. Învățăm că la acest nivel marjele sunt foarte mici, dar există încă câteva aspecte tactice pe care le putem ajusta pentru a-i bate pe cei mai buni jucători. Poate fi vorba despre a înțelege unde preferă adversarul să servească cel mai mult sau despre poziționarea la retur. Toată lumea de aici este capabilă să închidă meciuri la acest nivel. Important este să ies pe teren și să dau totul. Dacă ofer 100%, sunt liniștit; asta este tot ce pot face".
Draper a mai reușit să-l îngenuncheze pe Carlos Alcaraz în 2024, la Queen's, într-un meci care i-a demonstrat potențialul de a se impune împotriva celor mai buni. Totuși, meciul de la Indian Wells se va juca în condiții complet diferite, iar Alcaraz rămâne un adversar extrem de periculos:
"Este un mare campion, face lucruri incredibile în tenis, este extraordinar nu doar pentru jucători, ci și pentru spectatori. Ridică standardele foarte sus, ceea ce este benefic pentru un jucător ca mine, pentru că văd acest nivel și trebuie să mă ridic la el. Sper să pot concura pentru turnee mari. Iubesc oportunitatea de a-l reîntâlni pe Carlos. Cred că avem un stil de joc complementar; el aduce foarte mult pe teren, mai ales în aceste condiții. Va fi o altă mare oportunitate de a demonstra că merit să fiu între cei mai buni".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo