Andy Murray a dezvăluit ce regulă ar schimba în tenis: "Ar face lucrurile mult mai dificile"

Andy Murray, calificat în turul al treilea de la Indian Wells, a fost întrebat după succesul său în fața lui Radu Albot din turul al doilea ce regulă ar schimba îm tenis. Scoțianul de 35 de ani a declarat că ar elimina cele patru minute de încălzire dinaintea partidelor.

Andy Murray, victorie la Indian Wells, după un nou meci de peste 3 ore

Sursa video: Eurosport

Andy Murray are parte de un nou turneu bun după ce s-a calificat în turul al treilea de la Indian Wells, grație victoriei cu 6-4, 6-3 în fața lui Radu Albot din Moldova.
La finalul acestei partide, triplul câștigător de Grand Slam a fost întrebat la conferința de presă ce regulă ar schimba în tenis dacă ar putea. Fostul număr 1 mondial a declarat că ar elimina cele patru minute de încălzire dinaintea partidelor:
"Dacă ar trebui să schimb o regulă din tenis, probabil aș scoate cele patru minute de încălzire. Ar face lucrurile mult mai dificile în ceea ce privește sincronizarea, deoarece jucătorii se pregătesc cu două ore și jumătate înainte de meciuri, chiar trei ore, în timp ce eu prefer să mă încălzesc cu 20 de minute înainte să intru pe teren. Da, aș elimina încălzirea dinaintea meciului", a spus Andy Murray, la Indian Wells.
Citește și:

Andy Murray, în turul al treilea la Indian Wells

Andy Murray s-a calificat în turul al treilea de la Indian Wells după ce a trecut de reprezentantul Moldovei, Radu Albot, scor 6-4, 6-3. Ultima oară când Andy Murray se impunea în două seturi se întâmpla în luna octombrie, la Gijon, în meciul cu Alejandro Davidovich Fokina.
În primul tur de la Indian Wells, fostul număr 1 mondial a avut parte de o nouă partidă maraton cu Tomas Martin Etcheverry (61 ATP) pe care a câștigat-o cu 6-7(5), 6-1, 6-4 în 3 ore și 14 minute.
În turul al treilea, Murray îl va întâlni pe Jack Draper (56 ATP). Aceasta va fi prima întâlnire dintre cei doi în circuitul ATP, după ce s-au mai întâlnit în luna decembrie a anului trecut într-un meci demonstrativ.
Indian Wells se desfășoară în perioada 6-19 martie și poate fi urmărit în direct pe Eurosport și în aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
picture

Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport

Sursa video: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo