"Reputația i se prăbușește complet!" Swiatek, pusă la punct după gestul groaznic de la Indian Wells
Iga Swiatek, una dintre cele mai respectate jucătoare din circuitul WTA, trece printr-un moment dificil nu doar din punct de vedere sportiv, ci și în ceea ce privește imaginea sa publică. După semifinala pierdută la Indian Wells în fața tinerei rusoaice Mirra Andreeva, jucătoarea poloneză a fost aspru criticată pentru comportamentul său de pe teren.
Iga Swiatek
Credit imagine: Getty Images
Presa internațională, inclusiv postul de radio spaniol Cadena SER, vorbește despre un declin al reputației Igăi Swiatek, punând sub semnul întrebării atitudinea exemplară pe care a afișat-o până acum.
Iga Swiatek, a doua jucătoare a lumii, a fost învinsă de Mirra Andreeva (locul 11 WTA) cu scorul de (1) 6-7, 6-1, 3-6, ratând astfel șansa de a câștiga pentru a treia oară turneul WTA 1000 de la Indian Wells. Înfrângerea nu a fost singurul moment neplăcut al serii pentru poloneză. Presa internațională a evidențiat mai multe episoade tensionate, care au culminat cu un gest agresiv la adresa unui copil de mingi.
În setul decisiv, Swiatek și-a pierdut cumpătul, iar într-un moment de frustrare, aproape că a lovit un copil de mingi cu una dintre mingi. Reacțiile nu au întârziat să apară. Comentatorii sportivi și fanii tenisului au fost șocați de comportamentul său, iar rețelele sociale s-au umplut de mesaje critice.
CITEȘTE ȘI:
- Cât de "scump" o costă pe Swiatek înfrângerea cu Andreeva. Consecințele din clasamentul WTA
- Rușii, derapaj grosolan către Iga Swiatek, după ce Andreeva a învins-o la IW! Polonezii, revoltați
Iga Swiatek, gest incalificabil la Indian Wells. Poloneza a fost la un pas de descalificare
Postul de radio spaniol Cadena SER a fost printre primele publicații care au tras un semnal de alarmă asupra comportamentului polonezei: "Reputația pe care și-a construit-o de-a lungul anilor ca o jucătoare exemplară și bine educată în turneele WTA a început să se prăbușească complet. Niciodată până acum o jucătoare nu a reacționat atât de dur pe teren", au scris jurnaliștii spanioli.
Agnieszka Niedzialek, jurnalistă la Sport.pl, a analizat și ea momentul tensionat din meci: "Reacția emoțională a Igăi Swiatek la pierderea acelui punct a fost primul semn de alarmă pentru fanii ei. Au fost și alte momente dificile în duelul cu Andreeva. La un moment dat, microfoanele au surprins cuvintele psihologului său, Daria Abramowicz, ceea ce părea să indice că jucătoarea își revenise. Totuși, în momentele cheie, poloneza a părut să-și piardă controlul".
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2204.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2214.png)
77
1
6
61
6
3
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)