Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Iga Swiatek e URIAȘĂ! Poloneza a cucerit titlul la Varșovia și a stabilit un record pentru Era Open

Dani Morar

Publicat 30/07/2023 la 16:37 GMT+3

Iga Swiatek este noua campioană a turneului WTA 250 de la Varșovia. Poloneza a cucerit titlul în turneul de acasă, după ce a învins-o pe Laura Siegemund fără drept de apel, cedând un singur game în meci.

Iga Świątek wygrała turniej w Warszawie

Credit imagine: Polska Agencja Prasowa

Iga Swiatek scrie istorie pentru Polonia. Jucătoarea aflată pe locul 1 WTA a câștigat turneul WTA 250 de la Varșovia, după o finală în care a dominat-o autoritar pe Laura Siegemund.
Iga s-a impus cu 6-0, 6-1, după doar o oră și 9 minute de joc. Primul set a durat doar 31 de minute, iar noua campioană nu a cedat niciun game, având un procentaj de 88% al punctelor câștigate pe primul serviciu.
Nemțoaica a opus rezistență doar în game-ul 2 al setului secund, unde a cedat însă la a doua minge de break. Iga a pierdut singurul game al partidei la scorul de 3-0 în setul 2, demonstrând că este într-o formă extraordinară și va fi mare favorită la US Open.
Iga Swiatek este prima jucătoare din Polonia care câștigă un turneu în țara natală în Era Open. Ieri, după calificarea în semifinale, ea devenise prima jucătoare din această țară care ajungea în faza respectivă după 8 ani.
Pentru Swiatek este cel de-al 4-lea titlu al sezonului, după cele din Qatar, Stuttgart și Roland Garros. Trofeul de la Varșovia are o semnificație aparte, iar jucătoarea a sărbătorit primirea trofeului alături de copiii de mingi, oferind imaginile zilei.
Citește și:

Iga Swiatek a depășit 100 de meciuri ca lider WTA

Iga Swiatek are un record de 88-13 în acest moment, după 101 meciuri ca lider WTA. Ea a egalat recordul Serenei Williams, care, după ce a devenit lider mondial pentru prima oară, în iulie 2022, a câştigat tot 87 din următoarele 100 de partide.
Doar alte 7 jucătoare, de-a lungul timpului, au rezistat pe locul 1 WTA timp de 100 de meciuri de la momentul în care au urcat în premieră în fotoliul de lider WTA: Evert, Navratilova, Graf, Seles, Hingis, Henin şi Serena Williams.
Marele obiectiv al polonezei e US Open, unde are de apărat titlul cucerit anul trecut. Competiţia de la Flushing Meadows se desfăşoară în perioada 28 august - 10 septembrie şi va fi transmisă în exclusivitate în România pe Eurosport şi în aplicaţia Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo