Eurosport
Țiriac Open a debutat cu "scene dramatice"! Omul care l-a învins pe Djokovic, eșec și accidentare teribile
De
Publicat 15/04/2024 la 14:36 GMT+3
Meciurile de pe tabloul principal de la Țiriac Open au început azi, iar debutul a fost cum nu se poate mai dramatic. Nardi, omul care l-a învins pe Djokovic la Indian Wells, a irosit cinci mingi de meci în partida cu Thiago Seyboth Wild și s-a accidentat, echipa medicală fiind nevoită să-l trateze în mijlocul terenului.
Thiago Seyboth-Wild & Luca Nardi
Credit imagine: Twitter
Țiriac Open, turneu de 250 de puncte ATP, a debutat cu "scene dramatice". Luca Nardi, aflat pe locul 81 ATP, omul care l-a eliminat în mod surprinzător pe Novak Djokovic de la Indian Wells în turul al treilea, a irosit cinci mingi de meci în partida din primul tur cu Thiago Seyboth Wild și s-a accidentat, primind îngrijiri medicale pe teren.
Nardi a fost eliminat dramatic cu scorul de 3-6, 7-6 (5), 7-6 (2), la capătul unui meci care a durat trei ore și 16 minute de joc. În primul set, brazilianul a fost jucătorul mai bun și a făcut diferența prin intermediul singurului break obținut în manșa inaugurală. Setul secund, care a durat aproape o oră și 20 de minute, a fost mai echilibrat și s-a ajuns inevitabil în tiebreak, acolo unde italianul a fost mai inspirat și a forțat un set decisiv.
CITEȘTE ȘI:
Țiriac Open, debut cu "scene dramatice" la meciul Nardi – Seyboth Wild
În ultimul set, italianul a fost din nou jucătorul mai bun, obținând break-ul devreme. Momentul care a asigurat drama meciului s-a petrecut în game-ul de serviciu al brazilianului, când Nardi a beneficiat de cinci mingi de meci, toate irosite. La cea de-a cincea minge de meci, Nardi s-a accidentat și a căzut pe teren. Numărul 81 a avut nevoie de îngrijiri medicale, acestea fiind primite chiar pe teren, și a trebuit să i se bandajeze piciorul.
La reluarea meciului, Nardi și-a cedat serviciul, Wild egalând la 5. În final s-a ajuns în tiebreak. După ce italianul a avut primul mini break, brazilianul a defilat apoi spre închiderea partidei, socrul din tiebreak fiind 7-2.Thiago Seyboth Wild se va duela în optimile turneului de la București cu învingătorul partidei dintre italianul Luciano Darderi (64 ATP) și argentinianul Mariano Navone (52 ATP).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo