Simona Halep a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea al turneului de la Roma (de categorie WTA 1000), deși o conducea pe Angelique Kerber cu 6-1, 3-3. În momentul în care jucătoarea din Germania servea, Simona a făcut o mișcare forțată și a simțit dureri la gamba piciorului stâng. Sportiva noastră a cerut imediat îngrijiri medicale, dar nu a putut să continue și a părăsit "Grand Stand Arena" cu lacrimi în ochi și şchiopătând, ajutată fiind de echipa ei, de Angelique Kerber, dar și de Monica Niculescu.
Azi, Simona Halep a oferit noi detalii despre accidentare, dezvăluind rezultatul RMN-ului: "Salutare tuturor. După un RMN pe care l-am făcut aici la Roma pot confirma că am o mica ruptură în gamba stângă. Voi zbura azi spre casă și voi începe recuperarea în bazin, iar apoi voi intra și în sala de forță luni. Rămân pozitivă și voi face tot ce pot pentru a reveni cât mai repede în ciruit. Vă mulțumesc tuturor și sper să ne vedem în curând", a scris Simona Halep pe rețelele de socializare.
Tenis
Cât câștigă în prezent Emma Răducanu din contractele cu Nike și Wilson și ce oferte are pe masă
IERI LA 08:24

Simona Halep revine în țară după accidentarea teribilă suferită la Roma

În cel mai fericit scenariu, Halep ar putea să fie pe teren după doar două săptămâni, deci există o șansă să evolueze la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, pe care l-a câștigat în premieră în 2018. Multe vor depinde de modul în care va răspunde organismul ei la perioada de recuperare pe care o va începe de îndată în țară.
Simona Halep era campioana en-titre la Roma la ediția din acest an. Sportiva noastră ar putea pierde locul 3 pe care-l ocupă în prezent, dacă Elina Svitolina se impune pentru a treia oară în carieră la Foro Italico. Ucraineanca este singura jucătoare care o poate întrece pe Simo în clasament. Aryna Sabalenka avea și ea această șansă, dar a fost eliminată în optimile de finală.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Tenis
Simona Halep, dezvăluiri despre relația pe care o are cu Emma Răducanu: "Ne-am întâlnit, mi-a scris"
18/09/2021 LA 21:17
Tenis
Simona Halep, la egalitate cu Emma Răducanu! Americanii au publicat "clasamentul adevărului"
18/09/2021 LA 20:45