Aryna Sabalenka, lecție de modestie înaintea meciului cu Sorana Cîrstea de la Brisbane: "Asta nu se va întâmpla, din păcate"

Aryna Sabalenka a avut un start de sezon fulminant, trecând cu 6-0, 6-1 de Cristina Bucșa în turul 2 al turneului de la Brisbane. Pentru un loc în sferturi, liderul WTA se va duela cu Sorana Cîrstea, care a arătat la rândul său o formă foarte bună. Întrebată dacă a vrut să-și avertizeze viitoarele adversare cu demonstrația sa de forță din primul meci jucat în 2026, Aryna a fost extrem de modestă.

Australian Open 2026, LIVE pe Eurosport și HBO Max, în perioada 18 ianuarie - 1 februarie

Sursa video: Eurosport

Aryna Sabalenka - Sorana Cîrstea va fi unul dintre cele mai tari meciuri din optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Brisbane, pentru că ambele jucătoare au impresionat în debutul de sezon. Sportiva noastră a început cu o victorie categorică împotriva Anastasiei Pavlyuchenkova, iar marți a învins-o în minimum de seturi pe Jelena Ostapenko. De partea cealaltă, liderul WTA a jucat primul meci direct în turul secund, fiind cap de serie 1, și a avut nevoie de numai 47 de minute pentru a trece de Cristina Bucșa, scor 6-0, 6-1.
Bielorusa a făcut un joc aproape perfect și va porni ca mare favorită în duelul cu Sorana, însă românca are suficiente motive să spere la o victorie mare, pentru că are o vastă experiență și a mai învins-o pe Aryna pe hard.
Sabalenka a susținut o amplă conferință de presă înainte să afle că o va înfrunta pe Sori în faza următoare și a dat dovadă de clasă când a fost întrebată dacă se gândește deja la o revanșă în fața lui Madison Keys în sferturi (pentru eșecul din finala Australian Open 2025), spunând că până acolo trebuie să mai câștige un meci, care nu va fi deloc ușor, indiferent de adversară.

Aryna Sabalenka, sigură că Sorana Cîrstea și celelalte rivale nu se vor speria de forma arătată de ea în primul meci din 2026

În același timp, Sabalenka a oferit și o lecție de modestie când a fost întrebată dacă a vrut să transmită un mesaj către viitoarele adversare prin prestația sa din meciul cu Bucșa. Aryna a insistat că nu a avut nici pe departe această intenție și e conștientă că niciuna dintre jucătoarele pe care le va întâlni în turneu, deci și Sorana Cîrstea, nu se vor speria de evoluția sa din meciul de marți dimineața.
"E vorba de tenis, după cum știți, mai ales când e vorba de tenis feminin, nu poți prezice nimic. Nu încercam să avertizez pe nimeni despre sezonul meu. Am fost prea concentrată pe lucrurile la care am lucrat în presezon. Am încercat doar să-mi arăt nivelul. Am făcut asta bine și, dacă cineva s-ar speria din cauza asta, m-aș bucura să văd jucătoarele renunțând de dinainte, dar asta nu se va întâmpla, din păcate. Dar sunt foarte mulțumită de nivelul pe care am putut să-l arăt astăzi (marți).", a spus Aryna, citată de Welovetennis.fr.
Disputa Sabalenka - Cîrstea se va juca joi, miercuri urmând să aibă loc la Brisbane confruntările din turul doi de pe jumătatea inferioară de tablou (acolo unde marea favorită e Amanda Anisimova, finalista de anul trecut de la Wimbledon şi US Open). Duelul dintre Aryna şi Sorana va avea probabil loc în nocturnă, fiind blockbusterul zilei de joi, dar pentru asta e nevoie de confirmarea oficială a organizatorilor (care va veni abia în cursul zilei de miercuri).

Sorana Cîrstea - Aryna Sabalenka, meci tare în optimile de la Brisbane! Bilanțul întâlnirilor directe e egal

Cîrstea și Sabalenka (27 ani) s-au înfruntat de două ori până acum în circuitul profesionist, fiecare având câte o victorie. Românca s-a impus în 2023, în sferturile de la Miami, scor 6-4, 6-4, iar bielorusa și-a luat revanșa în același an, pe zgura la Madrid, în turul secund, scor 6-4, 6-3.
Interesant este că victoria Soranei a venit chiar pe hard, suprafață pe care se desfășoară și turneul de la Brisbane. Chiar dacă această statistică îi dă speranțe, e clar că Sabalenka e mare favorită, având și un alt statut față de acum 2 ani. Orice alt rezultat în afară de victoria Arynei ar însemna o mare surpriză, bielorusa având o cotă infimă la casele de pariuri, de doar 1,12, în timp ce românca are cotă 6 la victorie.
Sorana Cîrstea este la a 5-a participare la turneul de la Brisbane și până acum nu a trecut niciodată de optimi. Românca a atins această fază în două rânduri: în 2018, când a pierdut la Anastasija Sevastova, și în 2023, când a fost învinsă de Ons Jabeur. Aryna Sabalenka a avut rezultate mult mai bune la competiția din Australia, ajungând în finală la toate cele 3 prezențe de până acum. În 2023 a pierdut contra Lindei Noskova, iar în 2024 a fost învinsă în ultimul act de Elena Rybakina, însă la ediția precedentă a cucerit trofeul, după o victorie în finală contra Polinei Kudermetova.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo