Eurosport
Campioana la dublu de la Wimbledon 2024, "surclasată" de o compatrioată de 16 ani
De
Actualizat 23/07/2024 la 19:01 GMT+3
Katerina Siniakova (28 de ani, 38 WTA) a fost învinsă în optimile turneului din țara natală, de la Praga, intitulat "Livesport Prague Open", de o compatrioată care încă nu este majoră, Laura Samson (16 ani, 634 WTA). Campioana de la proba de dublu de pe tabloul feminin de la ediția din acest an de la Wimbledon a ieșit din competiție, după ce a pierdut în trei seturi (6-1, 5-7, 3-6).
Katerina Siniakova și Taylor Townsend celebrează câștigarea titlului de la Wimbledon
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Mario Soare
Cehoaica Katerina Siniakova a fost eliminată surprinzător de la un turneu masters în valoare de 250 de puncte în clasamentul WTA, desfășurat în capitala țării din care provine, Praga, de o jucătoare din același stat, la prima confruntare directă dintre aceste două sportive. Partida a durat aproximativ două ore și douăzeci de minute, iar al doilea set a fost cel mai disputat, pentru că a ținut o oră și trei minute.
Confruntarea de pe zgura din Cehia a început foarte bine pentru jucătoarea aflată în primele 50 ale lumii, iar Katerina Siniakova a bifat un break la primul game disputat. Mai apoi, aceasta a convertit break-ul obținut și a continuat în aceeași notă pozitivă, reușind să se distanțeze la scorul de 5-0, după alte două game-uri câștigate pe serviciul adversarei sale. Actul inaugural al duelului din optimile de finală ale întrecerii a fost închis de favorita numărul doi a turneului din Praga cu scorul de 6-1, după ce, în finalul sertului, au mai fost înregistrate alte două break-uri, unul de fiecare parte.
Seturile doi și trei, extrem de intense și pline de momente "cheie" care au decis cursul jocului
În al doilea set, situația s-a schimbat drastic, inițial, pentru Katerina Siniakova, care s-a văzut condusă pe tabelă cu scorul de 2-0, destul de rapid. Însă, experimentata jucătoare cehoaică a izbutit să revină imediat în joc și să echilibreze raportul de forțe. Scorul a devenit 2-2, după un game maraton, în care au fost înregistrate șapte mingi de break, dar și alte trei mingi de game.
În continuarea acestui act, Laura Samson a fost prima care s-a distanțat, reușind să fructifice break-ul adjudecat în al șaptelea game al setului. Al doilea act al înfruntării de la turneul din Praga a continuat în prelungiri, acolo unde, când balanța între cele două jucătoare persista, adversara în vârstă de 16 ani a uneia dintre campioanele probei de dublu de la Wimbledon a fost mai inspirată la retur și a convertit șansa creată. S-a terminat 7-5, iar totul avea să fie decis într-un al treilea set.
Ultimul act al meciului a fost unul plin de dramatism și răsturnări de situație, deoarece în prima parte a sa, două break-uri au fost bifate, pentru ca, ulterior, Katerina Siniakova să fie într-o poziție mai bună. La momentul servirii imediat de după câștigarea pe serviciul adversarei, cea cotată cu a doua șansă la cucerirea trofeului turneului de 250 de puncte WTA a cedat game-ul, iar Laura Samson și-a ridicat moralul. După aceea, au urmat două game-uri de "coșmar" pentru Katerina Siniakova pe propriul serviciu, iar adversara mai tânără cu 12 ani a profitat de forma slabă arătată de conaționala sa și a obținut biletele pentru sferturile de finală ale competiției.
Șansă mare pentru jucătoarea de 16 ani să atingă "careul de ași" al întrecerii din Praga
Acolo, jucătoarea clasată pe poziția cu numărul 634 în ierarhia WTA va înfrunta un oponent care, la prima vedere, pare mai accesibil, deoarece este poziționat pe locul al 248-ulea în clasamentul general feminin actual. Oksana Selekhmeteva o va întâlni pe Laura Samson, iar în cazul unei victorii, tânăra în vârstă de 16 ani ar putea da peste Anhelina Kalinina în semifinalele turneului, dacă cea de-a treia favorită a întrecerii își va respecta blazonul.
Chiar dacă a ieșit din competiția de pe tabloul de simplu, Katerina Siniakova își continuă traseul la această ediție a turneului din capitala Cehiei, acolo unde, alături de colega sa de dublu, Barbora Krejcikova, proaspătă campioană la Wimbledon, va da peste perechea formată din Renata Jamrichova și aceeași Laura Samson, cu care se va întâlni încă o dată, după meciul de trei seturi din optimile întrecerii de simplu. Partida dintre aceste două perechi de dublu va avea loc marți, 23 iulie, de la ora 20:00.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo