Cariera lui Sinner, "pătată" pentru totdeauna? Legendarul Borg, verdict "usturător": "Nu o dată, ci de două ori!"
Bjorn Borg, unul dintre cei mai mari campioni ai tenisului, a oferit un interviu în care a abordat atât tema dopajului din sport, cât și cazul controversat al lui Jannik Sinner. Suedezul, câștigător a 11 titluri de Grand Slam, a surprins prin verdictul său dur: "Nu o dată, ci de două ori!", ridicând semne de întrebare asupra viitorului carierei italianului.
Rezumtatul partidei Jannik Sinner - Carlos Alcaraz, din finala US Open 2025
Sursa video: Eurosport
Bjorn Borg, legenda tenisului mondial, a vorbit deschis despre dopaj și cazul care îl are în prim-plan pe Jannik Sinner. Fostul lider mondial, cu 11 titluri de Grand Slam în palmares, s-a arătat surprins de verdictul agențiilor internaționale și a lansat o observație dură: "Dacă s-ar fi întâmplat o singură dată… dar s-a întâmplat de două ori!".
Scandalul legat de Sinner a izbucnit în martie 2024, când italianul a fost testat pozitiv de două ori, însă inițial s-a constatat de către International Tennis Integrity Agency că Sinner a acționat fără vină sau neglijență. Explicația: contaminare provocată de un membru al echipei sale. Totuși, după apelul făcut de World Anti-Doping Agency, jucătorul a fost suspendat între februarie și mai 2025, fără a rata vreo competiție majoră.
CITEȘTE ȘI:
- Alcaraz și Federer au atras toate privirile înainte de Laver Cup! Carlos, vizită la Alcatraz
- Swiatek, victorie specială împotriva Soranei Cîrstea! De ce a însemnat atât de mult pentru Iga
Bjorn Borg ridică semne de întrebare în cazul de dopaj în care e implicat Jannik Sinner
Borg, căpitan al echipei Europei la Laver Cup până în 2024 și unul dintre cei mai respectați campioni ai sportului alb, spune că situația lasă semne de întrebare: "Îmi amintesc că am fost foarte surprins când am citit despre asta. Cred că s-a întâmplat de două ori. Dacă s-ar fi întâmplat o dată… dar s-a întâmplat de două ori. Deci, mi se pare foarte ciudat. Ce s-a întâmplat, nu știu cu adevărat. Sper ca nimic serios să nu fi fost".
Tot în interviul acordat BBC, suedezul a făcut și o paralelă cu vremurile sale, mărturisind că dopajul era prezent și în anii ’70-’80: "Când jucam, în generația mea, știu sigur, știu că unii jucători foloseau lucruri pe care nu trebuiau să le folosească. Nu vreau să dau nume, nu e important. Dar astăzi cred că e bine, jucătorii sunt testați, și uneori înțeleg că trebuie să se testeze foarte des. Cred că e bine, e important să păstrăm tenisul un sport curat".
Laver Cup 2025 se vede în România în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 19-21 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)