Carlos Alcaraz, atenționat de Andy Murray înainte de revenirea pe teren: "Durerea rămâne cu tine mult timp!"
Eurosport on GoogleCarlos Alcaraz este aproape de revenirea în circuit, însă Andy Murray îl avertizează că accidentările la încheietura mâinii lasă urme mult timp. Fostul campion britanic explică de ce recuperarea este dificilă, iar un fizioterapeut prezent la Grand Slam-uri vorbește despre riscul ridicat al recidivelor.
Rezumatul finalei Australian Open 2026, câștigată de Carlos Alcaraz în fața lui Novak Djokovic
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz se pregătește să revină în circuitul ATP după o absență de câteva luni provocată de accidentarea la încheietura mâinii suferită la turneul de la Barcelona. Spaniolul, care a ratat Roland Garros, Wimbledon și Masters-ul de la Cincinnati, este așteptat să revină direct la US Open, fără să dispute vreun turneu de pregătire, dacă nu alege să meargă la Winston-Salem.
Revenirea într-un Grand Slam după o pauză atât de lungă reprezintă o provocare majoră, iar Andy Murray știe foarte bine prin ce trece fostul lider mondial. Britanicul, care s-a confruntat și el cu probleme la încheietura mâinii de-a lungul carierei, a explicat de ce astfel de accidentări sunt printre cele mai dificile pentru un jucător de tenis.
CITEȘTE ȘI:
- Carlos Alcaraz, șanse "infime" să joace la US Open: "Nu are cum! Ar putea reveni în 2027 pe teren!"
- Alcaraz e dispus să încerce orice ca să se recupereze! Metoda inedită la care a apelat spaniolul
Andy Murray, mesaj pentru Carlos Alcaraz: "Durerea rămâne în mintea ta"
Fostul campion de la Wimbledon consideră că recuperarea nu este complicată doar din punct de vedere fizic, ci și mental: "Accidentările la încheietura mâinii nu sunt deloc ușoare. Când mingea vine jos, trebuie să folosești foarte mult încheietura pentru a o ridica și controla.
Când vine rapid și sus, tot încheietura este solicitată pentru a o coborî. Revenirea este dificilă pentru că durerea pe care ai simțit-o în momentul accidentării rămâne în mintea ta și este greu să scapi de ea", a explicat Andy Murray.
Declarația britanicului vine într-un moment important pentru Alcaraz, care va încerca să revină direct la cel mai înalt nivel, fără meciuri oficiale înainte de ultimul Grand Slam al sezonului.
Specialiștii avertizează asupra riscului de recidivă la Carlos Alcaraz
Pe lângă dificultatea revenirii, medicii atrag atenția și asupra pericolului unei noi accidentări. James Ross, fizioterapeut care a lucrat la mai multe turnee de Grand Slam, susține că un istoric medical similar crește semnificativ riscul unei recidive.
"Principalul factor de risc pentru o nouă accidentare este faptul că ai mai fost accidentat înainte. Dacă un jucător a suferit deja o astfel de problemă, probabilitatea ca ea să reapară este mai mare. Totuși, dacă revine în competiții și trec câteva luni fără o recidivă, situația se stabilizează în general.
Unele probleme pot deveni însă cronice, mai ales din cauza presiunii care îi împinge pe jucători să revină rapid pe teren, să câștige meciuri și să-și apere punctele din clasament", a explicat Ross.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se va vedea în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 23 august - 13 septembrie. Meciurile de pe tabloul principal încep duminică, 30 august.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)