Caz şocant la Indian Wells: "Mi-a spus că trebuie să pierd meciul! Nu îmi vine să cred că tenisul e ruinat de astfel de oameni"

Un incident grav a avut loc la Indian Wells, înainte de debutul italiencei Lucrezia Stefanini în calificări. "Organizatorii şi WTA mi-au sporit încrederea, dar nu este corect să intru pe teren simțindu-mă în nesiguranță", a dezvăluit jucătoarea de 27 de ani care s-a confruntat cu ameninţări.

Lucrezia Stefanini

Credit imagine: Getty Images

Insultele şi ameninţările pe reţelele de socializare din partea celor care pariază pe meciurile de tenis au devenit, din păcate, un obicei la ordinea zilei, mulţi jucători având probleme de sănătate mintală din cauza acestor indivizi iresponsabili.
Lucrurile au escaladat şi mai mult la Indian Wells, unde Lucrezia Stefanini, numărul 138 mondial, a primit ameninţări cu moartea de pe un număr necunoscut de Whatsapp, înainte de meciul pierdut cu Jimenez Kasintseva, 6-4, 4-6, 4-6, în calificări.
"Mi s-a spus că trebuie să pierd meciul, am primit amenințări cu moartea pe numărul meu de WhatsApp. Mi-au trimis o fotografie cu o armă și chiar mi-au scris numele părinților mei și locul meu de naștere. Este foarte grav", a explicat Stefanini experienţa traumatizantă, conform Gazzettei dello Sport.
Sportiva de 27 de ani a raportat imediat incidentul la WTA şi s-a bucurat de toată susţinerea forului, dar şi de a organizatorilor turneului californian.
"Toată lumea a fost foarte amabilă, mi-au sporit securitatea, m-au escortat la mașină și toţi cei care se ocupă de organizarea competiţiei au fost disponibili.
Nu-mi vine să cred că sportul și tenisul pot fi ruinate de astfel de oameni și că a trebuit să intru pe teren simțindu-mă nesigură. De aceea am dat totul pentru a-mi juca meciul până la capăt și voi continua să fac asta", a mai spus italianca.

Arthur Bouquier, ameninţat incredibil: "Jur pe viaţa mamei mele că vin după tine dacă pierzi"

Episodul de la Indian Wells aduce aminte de alt moment şocant petrecut în tenis, anul trecut, atunci când Arthur Bouquier, un jucător modest din Franţa, clasat pe locul 225 ATP, a primit o ameninţare teribilă înainte de un meci disputat în cadrul Challengerului de la Thionville. Sportivul de 24 de ani a făcut totul public, în speranţa că autoritățile şi ATP vor lua măsuri, astfel încât jucătorii să fie protejaţi.
"Salut, Arthur Bouquier.
Sper că vei câştiga azi. Jucătorii de tenis francezi sunt atât de mediocri în prezent încât aleg să joace mai mult la turnee din Franţa, pentru a se scuti de ruşinea unor înfrângeri, ceea ce arată cât de limitaţi sunt.
În orice caz, azi joci cu Florian Broska, clasat pe 522 ATP, care nu câştigă niciodată în primul tur al turneelor. Sper să faci un efort şi să îl baţi în două seturi, pentru că am pus 2000 de euro că te impui fără set pierdut.
Îţi jur că, dacă pierzi un set, te voi urmări pe tine şi pe familia ta şi vă voi face rău, chiar dacă asta înseamnă să merg la închisoare. Nu mă mai interesează nimic, pentru că, dacă pierd 2000 de euro, oricum voi fi nevoit să trăiesc pe străzi, viaţa mea nu va mai avea niciun sens. Pot la fel de bine să putrezesc în închisoare.
Jur pe viaţa mamei mele că vin după tine dacă pierzi. Chiar acum, sunt lângă arena din Thionville, unde vei juca de la 15:20. Ai grijă, să nu crezi că ceea ce îţi spun sunt cuvinte goale!
Succes!", e mesajul delirant pe care Bouquier l-a primit şi pe care l-a făcut public.
Nu e de mirare, în contextul unor astfel de mesaje, că mulţi sportivi sunt în depresie şi ajung la limită. Cazul Emmei Răducanu, care a fost urmărită de mai multe ori de bărbaţi obsedaţi, e de notorietate, dar tot mai mulţi sportivi din cele două circuite se confruntă cu probleme de sănătate mintală. Ultima a fost Destanee Aiava, sportivă care şi-a anunţat retragerea la doar 25 de ani, ea explicând că apelativele din online de tipul "grasă", "bărbat" sau "maimuţă" au scârbit-o şi au contribuit la hotărârea de a abandona sportul alb.
Fostul fundaș de fier de la Vaslui și Poli Timișoara, Gabi Cânu se deschide într-un dialog despre fotbal, viață și drumul de la fotbalist profesionist la antrenor. Interviul cu Gabi Cânu va fi duminică de la ora 20.45 pe Europsort 1. Toate interviurile din seria "Fotbalul - Povestea mea" cu Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo