"Jur pe viaţa mamei mele că, dacă pierzi, îţi voi urmări familia". Mesaj şocant primit de un tenismen de la un parior
Publicat 05/03/2025 la 13:53 GMT+2
Arthur Bouquier, un jucător modest din Franţa, clasat pe locul 225 ATP, a primit o ameninţare teribilă înainte de un meci disputat în cadrul Challengerului de la Thionville. Sportivul de 24 de ani a făcut totul public, în speranţa că autoritățile şi ATP vor lua măsuri, astfel încât jucătorii să fie protejaţi.
Tennis ball
Credit imagine: AFP
Tenismenii se confruntă tot mai des cu probleme de sănătate mintală, iar acest lucru e de înţeles în contextul existenţei rețelelor sociale. Mulţi sportivi sunt criticaţi pentru evoluțiile avute, valul de hate creându-le celor mai slabi de îngeri adevărate angoase.
Se ajunge însă şi la situaţii extreme, în care unii așa zişi fani trec la ameninţări. A fost cazul lui Arthur Bouquier, un francez din afara top 200 ATP, care evoluează aproape exclusiv în turnee ITF şi Challengeruri. Înainte de disputa din turul 1 de la Thionville, unde urma să dea piept cu Florian Broska, un jucător venit din calificări, jucătorul din Hexagon a primit un mesaj greu de calificat. Şi dacă cineva a încercat să "trolleze", textul e abominabil şi vinovatul ar trebui să răspundă în faţa legii.
"Salut, Arthur Bouquier.
Sper că vei câştiga azi. Jucătorii de tenis francezi sunt atât de mediocri în prezent încât aleg să joace mai mult la turnee din Franţa, pentru a se scuti de ruşinea unor înfrângeri, ceea ce arată cât de limitaţi sunt.
În orice caz, azi joci cu Florian Broska, clasat pe 522 ATP, care nu câştigă niciodată în primul tur al turneelor. Sper să faci un efort şi să îl baţi în două seturi, pentru că am pus 2000 de euro că te impui fără set pierdut.
Îţi jur că, dacă pierzi un set, te voi urmări pe tine şi pe familia ta şi vă voi face rău, chiar dacă asta înseamnă să merg la închisoare. Nu mă mai interesează nimic, pentru că, dacă pierd 2000 de euro, oricum voi fi nevoit să trăiesc pe străzi, viaţa mea nu va mai avea niciun sens. Pot la fel de bine să putrezesc în închisoare.
Jur pe viaţa mamei mele că vin după tine dacă pierzi. Chiar acum, sunt lângă arena din Thionville, unde vei juca de la 15:20. Ai grijă, să nu crezi că ceea ce îţi spun sunt cuvinte goale!
Succes!", e mesajul delirant pe care Bouquier l-a primit şi pe care l-a făcut public.
Arthur Bouquier a câştigat disputa cu Broska în două seturi, 6-3, 6-4, dar a recunoscut în presa din Franţa că nu a putut să stea cu gândul departe de amenințările primite, punându-şi în unele momente serios problema că are de-a face cu un psihopat care își poate pune în aplicare "planul", în cazul în care nu învinge în minimum de seturi.
Tenisul, presiunea, hateul şi problemele de sănătate mintală
Nu e de mirare, în contextul unor astfel de mesaje, că mulţi sportivi sunt în depresie şi ajung la limită. Cazul Emmei Răducanu, care a fost urmărită din nou de un obsedat, de această dată la Dubai, e de notorietate, dar tot mai mulţi băieţi din circuit se confruntă cu probleme de sănătate mintală.
Rublev a dezvăluit de curând că ultimul an şi jumătate de carieră i-a fost un calvar din punct de vedere psihic, ajungând să recurgă la anti-depresive, în timp ce Federico Gomez, care traversează cea mai bună perioadă a carierei, a recunoscut că s-a confruntat nu doar cu "gânduri de a renunța la sport", ci și cu "gânduri suicidare, de a nu mai trăi".
"Poate că pentru mulți aceasta este o surpriză, dar 2024 a fost, fără îndoială, cel mai bun an al carierei mele în tenis, dar în același timp, cel mai rău pentru mine ca om", a declarat Gomez. "Am trăit cu gânduri de a renunța la tenis cu totul, de a mă întreba dacă tot acest efort chiar merită și, de mai multe ori, cu gânduri suicidare de a nu mai vrea să trăiesc și de a părăsi această lume", a mărturisit tenismenul argentinian.
Presiunea competiției, sacrificiile personale și așteptările imense pot deveni o povară insuportabilă pentru mulți sportivi, iar, dacă acestea sunt acompaniate de mesaje permanente de hate pe rețelele de socializare, sportivii ajung la limită, fiind greu să fie supuşi la un asemenea "cocktail nociv".
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo