Emma Răducanu, "stalkerită" din nou! "Mi-a luat libertatea, mă uit peste umăr şi mă tem că s-ar putea întâmpla iar"

Emma Răducanu nu e la primul episod în care e "stalkerită" de un individ ce pare a avea probleme mintale. În 2022, ea a obţinut un ordin de restricţie împotriva unui bărbat de 35 de ani care i-a vizitat locuinţa din Marea Britanie de 3 ori, lăsându-i cadouri şi scrisori cu conţinut îngrijorător.

Emma Răducanu se confruntă din nou cu un episod menit să o destabilizeze mental

Credit imagine: Getty Images

Scene teribile la Dubai, unde, după ce luni a fost agresată în complex de un individ necunoscut cu un comportament bizar, l-a văzut pe același tip în tribune, în primele rânduri, la partida sa contra Karolinei Muchova, de marţi.
Britanica a izbucnit în lacrimi, în al treilea game al meciului și s-a ascuns în spatele scaunului arbitrei, iar WTA a venit cu detalii șocante din spatele atitudinii fostei campioane de la US Open.
"Luni, 17 februarie, Emma Raducanu a fost abordată într-o zonă publică de un bărbat care manifesta un comportament fixist. Același individ a fost identificat în primele rânduri în timpul meciului Emmei de marți de la Dubai Duty Free Tennis Championships și ulterior dat afară din arenă. El va fi interzis de la toate evenimentele WTA în așteptarea unei evaluări a amenințării.
Siguranța jucătorilor este prioritatea noastră principală, iar turneele sunt sfătuite cu privire la cele mai bune practici de securitate pentru evenimentele sportive internaționale. WTA lucrează activ cu Emma și echipa ei pentru a-i asigura bunăstarea și pentru a oferi orice sprijin necesar. Rămânem angajați să colaborăm cu turneele și echipele de securitate ale acestora din întreaga lume pentru a menține un mediu sigur pentru toți jucătorii", se arată în comunicatul WTA.
Răducanu, care a pierdut în cele din urmă partida cu cehoaica Karolina Muchova, scor 6-7, 4-6, a fost atât de speriată de cele întâmplate în ultimele două zile la Dubai pentru că nu se află la prima experienţă de acest gen.

Emma Răducanu a mai avut parte de un episod în care a fost "stalkerită"

În 2022, la scurt timp după succesul său istoric de la US Open, britanica a fost hărţuită de Amrit Magar, un bărbat de 35 de ani. Acesta a mers la locuinţa Emmei în 3 rânduri şi i-a lăsat cadouri şi scrisori, conținutul acestora din urmă indicând posibile probleme psihice ale individului. Conform uneia dintre acestea, bărbatul susţinea că a mers pe jos 23 de mile până la casa Emmei, pentru că aceasta "merită iubită".
Tatăl sportivei a alertat la vremea respectivă poliţia, care l-a identificat pe suspect, l-a amendat şi i-a impus un ordin de restricţie de 5 ani.
Emma dezvăluia în urmă cu 3 ani că "ajunsesem să nu mă mai simt în siguranţă în propria casă şi, de fiecare dată când ieșeam, trăiam cu o frică permanentă, mereu mă uitam în spate să nu fiu urmărită. Simt fiori când părăsesc casa, mai ales dacă sunt pe cont propriu".
Simt că mi-a fost luată libertatea, mă uit constant peste umăr. Mă simt neliniştită şi mă tem că s-ar putea întâmpla din nou. Nu mă simt în siguranţă în propria mea casă, unde ar trebui să fie spațiul cel mai sigur de pe pământ | Emma Răducanu.
Tinerei britanice i-a fost greu să uite acel incident, mai ales că Magar a încercat după doar un an să conteste ordinul de restricţie pe motive medicale (demers care nu a avut, evident succes), iar acum se confruntă cu un nou episod neplăcut, menit să îi zdruncine mentalul. Ca atare, atacul de panică avut ieri, când l-a văzut în tribune pe individul care o agresase luni, e absolut firesc.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo