Sabalenka, out de la Beijing! Bielorusa, răpusă de "coșmarul" din 2023 după ce a avut meciul în mână
Publicat 04/10/2024 la 13:25 GMT+3
Aryna Sabalenka a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Beijing, fiind învinsă dramatic de Karolina Muchova, scor 6-7, 6-2, 4-6, după ce a condus cu 4-2 în decisiv. A fost al 3-lea eșec suferit de bielorusă în fața sportivei din Cehia. Totodată, Aryna a ratat o șansă imensă de a se apropia de Iga Swiatek în ierarhia WTA.
Aryna Sabalenka poza turniejem w Pekinie
Credit imagine: Getty Images
Aryna Sabalenka a avea o serie de 15 victorii la rând în circuitul WTA înaintea duelului cu Karolina Muchova din sferturile de la Beijing și un succes i-ar fi adus cel mai bun record din carieră în acest sens. Bielorusa a fost foarte aproape de izbândă, dar s-a prăbușit pe final și sportiva din Cehia a acces în semifinale.
Primul set al confruntării a fost foarte echilibrat și oarecum atipic pentru un meci de fete, pentru că s-a ajuns la tie-break fără ca vreuna dintre combatante să reușească vreun break. Muchova a fost mai eficientă în finalul setului și s-a impus cu 7-5, fructificând a doua șansă de a închide manșa în favoarea sa.
Sabaleka și-a ridicat nivelul în setul 2, pe care l-a câștigat cu 6-2, astfel că s-a intrat în decisiv. Aryna a condus în două rânduri cu break și părea că se îndreaptă spre victorie, însă Muchova nu a renunțat la luptă și a reușit o revenire superbă. Jucătoarea cehă a egalat la 4 după un game foarte lung, iar din acel moment nu a mai pierdut niciun punct, impunându-se în final cu 7-6 (5), 2-6, 6-4, după aproape 3 ore de joc.
Eșecul de azi a fost al 3-lea consecutiv suferit de Aryna Sabalenka în fața Karolinei. În 2023, bielorusa a fost învinsă de Muchova în semifinalele de la Roland Garros, după ce a ratat minge de meci în decisiv, iar apoi și în semifinalele de la Cincinnati, tot în 3 seturi.
Sabalenka, învinsă de Muchova în sferturile de la Beijing! Bielorusa a ratat o șansă imensă de a se apropia de Swiatek
Pe lângă dezamăgirea de a fi pierdut un meci pe care l-a avut în mână și a fi ratat șansa de accedere în semifinale la un turneu atât de important, Sabalenka are și alte motive de supărare. O victorie astăzi ar fi adus-o la sub 1000 de puncte de Iga Swiatek în clasamentul WTA. Poloneza, care tocmai s-a despărțit de antrenorul Tomasz Wiktorowski, tocmai a anunțat că nu va participa la turneul WTA 1000 de la Wuhan. Dacă Aryna făcea măcar semifinale la Beijing și câștiga titlul la Wuhan (sau ar fi câștigat titlul la Beijing și trecea câteva tururi la Wuhan), ar fi devenit lider mondial în mai puțin de două săptămâni. Fiind eliminată de la turneul din capitala Chinei, va rămâne pe locul 2 mondial chiar și cu un succes la Wuhan (s-ar apropia la 69 de puncte de Swiatek).
De partea cealaltă, victoria de azi are o însemnătate aparte. Ea va juca prima ei semifinală a carierei la Beijing, fiind doar a doua jucătoare din Cehia care atinge această fază la turneul din China, după Petra Kvitova.
Muchova a ajuns la 10 victorii în ultimele 11 meciuri jucate în circuit și se anunță o candidată serioasă la cucerirea titlului la Beijing. În penultimul act ea va juca împotriva învingătoarei din ultimul sfert de finală, care le va aduce față în față pe Mirra Andreeva și Qinwen Zheng.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo