Coco Gauff și Carlos Alcaraz, destinați să câștige la Beijing? "Cred că asta ne-a purtat noroc"

Coco Gauff și Carlos Alcaraz sunt campionii de la Beijing din acest an. Americanca a vorbit imediat după finala cu Muchova și crede că e posibil ca norocul să fi intervenit atât în turneul feminin, cât și în cel masculin.

Carlos Alcaraz și Coco Gauff.

Credit imagine: Getty Images

Coco Gauff a devenit campioană în China, impunându-se în două seturi, scor 6-1, 6-3. Partida a durat doar o oră și 17 minute, iar pentru americancă acesta el al doilea titlu din 2024, după cel cucerit la Auckland. Pentru Gauff, acesta e al 8-lea titlu al carierei și al doilea de 1000 de puncte, după cel de la Cincinnati 2023.
La începutul săptămânii, Gauff a fost în Orașul Interzis alături de Carlos Alcaraz și crede că vizita acolo le-a adus noroc, amândoi devenind campioni la Beijing. Finala de la masculin s-a disputat la mijlocul săptămânii, Alcaraz impunându-se azi în turul 3 la Shanghai.
"Carlos Alcaraz și eu am fost împreună în Orașul Interzis în această săptămână. Cineva m-a întrebat dacă cred că ne va purta noroc. Nu știam și nu voiam să mă gândesc. Apoi Carlos a câștigat turneul. Eu era doar în 16-imi atunci. Cred că Palatul Imperial ne-a adus noroc.
Vreau să o felicit Karolina. E grozav să te revăd în turneu. Ești o jucătoare atât de uimitore. Meriți totul. Sper să mai jucăm multe finale. Este incredibil să vezi cum ești capabilă să-ți gestionezi sezonul după atâtea accidentări. Sper să fii sănătoasă anul acesta și pentru tot restul carierei", a declarat Gauff după meci.

Recordurile lui Coco Gauff, după finala de la Beijing

Gauff a zburdat pe teren în primul set, pe care l-a câștigat după doar 39 de minute. Americanca a servit prima, după care a câștigat pe serviciul adversarei, fructificând a treia minge de break pe care a obținut-o.
Ulterior s-a făcut 4-1, moment în care Muchova a părut că cedează mental primul set. Coco a făcut încă un break, de această dată la 0, iar apoi a închis runda la cea de-a treia minge de set pe care și-a procurat-o.
Cehoaica a părut altă jucătoare în debutul setului 2, în care s-a distanțat rapid la 2-0, după câteva schimburi de mingi superbe. Doar că Muchova nu și-a putut consolida avantajul breakul, iar Gauff a câștigat și ea imediat pe serviciul advers, egalând la 2.
Se pare că cele două game-uri la rând pentru Muchova au fost doar un foc de paie. Cehoaica a mai câștigat un singur game până la final și a cedat partida cu 6-1, 6-3.
Gauff a devenit a doua cea mai tânără jucătoare de când turneele WTA 1000 au apărut, în 2009, care câștigă primele două finale la această categorie de turneu, Bianca Andreescu deținând recordul de precocitate.
De asemenea, Gauff e abia a doua jucătoare din Statele Unite care se impune la Beijing, după Serena Williams, care a reușit asta de două ori, în 2004 și 2013.
Coco Gauff a devenit prima jucătoare din istoria Erei Open care câștigă primele 7 finale pe hard.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo