Medvedev a făcut haos la Cincinnati! Rusul, eliminat, după ce a ratat 3 mingi de meci una după alta

Eurosport on Google

Daniil Medvedev a fost învins dramatic de Brandon Nakashima în turul 3 de la Cincinnati, scor 7-6, 6-7, 1-6. Rusul a condus cu set, 5-4 și 40-0, dar a ratat toate cele 3 mingi de meci, apoi a pierdut manșa a doua în tie-break, iar în decisiv s-a prăbușit. După ce a simțit că victoria îi scapă printre degete, fostul lider ATP a cedat nervos de mai multe ori, răzbunându-se pe panourile publicitare.

US Open se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie

Sursa video: Eurosport

Daniil Medvedev trece printr-o perioadă foarte slabă și va merge la US Open cu doar un meci câștigat în sezonul de hard din America de Nord. După ce a pierdut în primul meci jucat la Montreal, 0-2 la seturi contra lui Botic Van De Zandschulp, rusul clasat pe locul 7 ATP nu a reușit un parcurs mult mai lung nici la Mastersul de la Cincinnati.
Cap de serie 4, Medvedev l-a învins în turul secund pe Marco Trungelliti, dar în runda a 3-a a fost învins dramatic de Brandon Nakashima. Rusul a câștigat primul set la tie-break și a condus cu 5-4, 4-0 în actul secund, părând desprins în câștigător. Totuși, ceea ce a urmat e greu de explicat.

Daniil Medvedev, crize de nervi la Cincinnati! Rusul a avut 3 mingi de meci legate în duelul cu Nakashima, dar a fost eliminat

Nakashima a salvat cele 3 mingi de meci legate ale adversarului și ulterior și-a adjudecat setul secund la tie-break. În decisiv, Medvedev a clacat complet și americanul s-a impus cu 6-7, 7-6, 6-1, după aproape 3 ore de joc.
După ce a ratat momentul favorabil din setul secund, Medvedev a clacat nervos de mai multe ori și a făcut un adevărat haos pe teren. Rusul s-a răzbunat pentru nereușitele sale pe panourile publicitare. O dată a lovit cu piciorul panourile din spatele terenului, iar cu altă ocazie a aruncat cu racheta în ele.
Spre finalul meciului, când era clar că va pierde, Medvedev a trântit și toate microfoanele care erau în spatele terenului său.
Cel mai probabil, Daniil Medvedev va fi amendat pentru comportamentul său, astfel că o parte din suma câștigată pentru ajungerea în turul 3 (61,865 de dolari) va rămâne în conturile organizatorilor.
După prima victorie a carierei în fața lui Medvedev, Brandon Nakashima a ajuns la 10 succese în ultimele 12 meciuri jucate în circuit. Americanul are acum 3 victorii la adversari de top 10 ATP în acest sezon și va juca pentru a doua oară în carieră în optimile de la Cincinnati și pentru a 7-a oară la un turneu Masters. Următorul său adversar va fi portughezul Nuno Borges, care în runda precedentă l-a învins pe Andrey Rublev, scor 6-3, 6-4.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo