Marele Ljubicic se revoltă, după ce a văzut că se întâmplă la Cincinnati: "În ce alt sport ați mai văzut așa ceva?!"
Programul încărcat și căldura excesivă continuă să le dea mari bătăi de cap jucătorilor la Cincinnati. După ce Arthur Rinderknech s-a prăbușit luni pe teren, ieri i s-a făcut rău lui Francisco Comesana, argentinianul fugind la vestiare pentru a vomita. Ivan Ljubicic a tras un semnal de alarmă văzând ce se întâmplă la turneul din Ohio.
Ivan Ljubicic entamera en janvier sa collaboration avec la FFT. (Crédit : Cédric Lecocq - FFT).
Credit imagine: FFT
Canicula sufocantă de la turneul de la Cincinnati a făcut primele victime. Francezul Arthur Rinderknech a fost nevoit să se retragă în turul al treilea, în meciul cu Felix Auger-Aliassime, după ce a fost la un pas de prăbușire pe teren. Ieri, Comesana a fost amețit și părea că este la un pas de a vomita, tot din cauza temperaturilor extreme.
Fost număr 3 mondial, fost antrenor al lui Roger Federer și actual șef al departamentului de înalt nivel din cadrul Federației Franceze de Tenis, Ivan Ljubicic, a reacționat dur pe rețelele de socializare, trăgând un semnal de alarmă în privința condițiilor în care sunt obligați să joace sportivii.
CITEȘTE ȘI:
- "Simți că ești într-o tigaie încinsă, parcă joci în iad" Cazul Rinderknech nu e o noutate în circuit
- Gauff le-a dat o adevărată lovitură americanilor! De ce a refuzat să joace la US Open la dublu mixt
Ivan Ljubicic, revoltat după cazurile de rău din cauza căldurii, de la Cincinnati
"Nimeni nu câștigă atunci când jucătorii leșină din cauza condițiilor extreme… În ce alt sport ați mai văzut așa ceva? Jucătorii sunt trimiși zi de zi să concureze în asemenea condiții… Nu are nicio legătură cu pregătirea fizică", a transmis croatul pe contul personal de X.
Situația de la Cincinnati readuce în discuție dezbaterea privind programarea meciurilor la ore de vârf în zone cunoscute pentru temperaturile extreme, dar și nevoia unor măsuri suplimentare pentru protecția sportivilor. Turneul de la Cincinnati își păstrează reputația de a fi o adevărată probă de supraviețuire pe teren.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, este programat în perioada 24 august - 7 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)