Coco Gauff și-a găsit rapid antrenor, după despărțirea de Gilbert: "Sunt foarte entuziasmată!"
Coco Gauff nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a-și găsi un nou antrenor, la doar o săptămână după despărțirea de Brad Gilbert. Americanca, prezentă la Beijing, va lucra alături de Matt Daly și antrenorul ei de lungă durată, Jean-Christophe Faurel.
Coco Gauff
Credit imagine: Getty Images
Coco Gauff și-a completat echipa de antrenori până la sfârșitul sezonului și anul viitor. Numărul 6 mondial a anunțat încheierea parteneriatului cu Brad Gilbert după US Open și l-a adăugat acum pe Matt Daly ca antrenor alături de tehnicianul ei de lungă durată, Jean-Christophe Faurel.
Pe 18 septembrie a venit anunțul rupturii dintre Gauff și Gilbert, după 14 luni în care americanca a obținut cel mai important titlu al carierei, US Open 2023, învingând-o în finală pe actuala campioană, Aryna Sabalenka, a doua jucătoare a lumii. Acum, Gauff se află la Beijing, acolo unde o întâlnește direct în turul al doilea pe Clara Burel, jucătoare aflată pe locul 56 WTA.
CITEȘTE ȘI:
- Medvedev, gata să se ia "la trântă" cu Alcaraz, în China: "Am o singură șansă să îl înving"
- "Robocop" Zverev: cu diabet şi două accidentări grave, Sascha şi-a descoperit altă infecţie gravă
Coco Gauff și-a găsit rapid antrenor, după despărțirea de Gilbert
Matt Daly, în vârstă de 45 de ani, a jucat tenis universitar la Universitatea Notre Dame și a absolvit în 2001. El l-a antrenat recent pe Denis Shapovalov în circuitul ATP în sezonul trecut. Gauff a început să lucreze cu Daly cu o săptămână înainte de a zbura la Beijing pentru China Open, turneu de 1000 de puncte WTA.
"Sunt foarte încântată", a declarat Gauff pentru WTA Insider în Beijing. "Cred că probabil așa va arăta echipa mea și anul viitor. Sunt super entuziasmată pentru o nouă schimbare și sper să îmbunătățesc alte părți ale jocului meu. Să lucrez cu Brad a fost foarte bine și, evident, am avut un parteneriat grozav. Cred că a fost doar timpul să fac o resetare, o reîmprospătare și să adaug unele lucruri în jocul meu pe care am simțit că trebuie să le fac pentru a avea un sezon mai bun anul viitor".
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)