Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Irina Bara s-a calificat în optimi la Bogota! Victorie în set decisiv cu o sportivă din Ucraina

Dani Morar

Actualizat 02/04/2024 la 22:52 GMT+3

Jucătoarea română de tenis Irina Bara s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Bogota (Columbia), dotat cu premii totale de 267.082 de dolari, marţi, după ce a câştigat în faţa ucrainencei Katarina Zavaţka în trei seturi, cu 2-6, 6-3, 6-4.

Irina Bara | Tennis | ESP Player Feature

Credit imagine: Getty Images

Bara (29 ani, 178 WTA) s-a impus după două ore şi 23 de minute, într-un meci întrerupt luni la scorul de 3-2 pentru Zavaţka (24 ani, 195 WTA) în primul set, din cauza ploii.
Zavaţka a câştigat primul set cu 6-2, după trei ghemuri consecutive. În actul secund, Bara a reuşit să încline balanţa, la scorul de 3-3, reuşind să lege trei ghemuri la rând (6-3). În decisiv, românca a avut 4-0, dar Zavaţka s-a apropiat la 4-3, au urmat câte un break de fiecare parte, Bara câştigând setul tot pe serviciul adversarei, la a cincea sa minge de meci.
Cele două s-au mai întâlnit de şase ori, scorul fiind acum 4-3 pentru Bara. Precedentul duel s-a încheiat cu victoria Katarinei, Bara abandonând la scorul de 6-0, 1-0 pentru adversara sa, în 2019, în optimi la Szekesfehervar.
Citește și:

Irina Bara, prima victorie în circuitul principal feminin după aproape 2 ani

Bara şi-a asigurat un cec de 4.040 de dolari şi 30 de puncte WTA, urmând să joace în turul secund cu Nadia Podoroska (Argentina/N.5) sau Laura Pigossi (Brazilia).
Irina Bara nu mai câştigase un meci în circuitul principal feminin din 2022, când se impunea în primul tur la Wimbledon, 6-2, 6-4 cu Chloe Paquet (Franţa).
Irina Bara e programată să joace marţi şi la dublu, în primul tur, alături de ucraineanca Iulia Starodubţeva, contra favoritelor numărul doi ale probei, Oksana Kalaşnikova (Georgia)/Katarzyna Piter (Polonia).
Sursa: Agerpres.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo