Collins a învins-o pe Ostapenko și e în sferturi la Charleston! "Danimal", moment adorabil după meci
Actualizat 03/04/2025 la 23:26 GMT+3
Daniele Collins s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Charleston, după ce a învins-o în două seturi pe Jelena Ostapenko, scor 7-5, 6-3. La interviul de după meci, americanca s-a prezentat alături de câinele său Quincy și a făcut fanii să râdă când a vorbit despre "discreția" animalului în timpul partidelor.
Danielle Collins e mare iubitoare de animale, fiind extrem de ataşată de Quincy (foto), Scout şi Lola, cei 3 câini pe care i-a adoptat în ultimii ani
Credit imagine: Getty Images
Daniele Collins - Jelena Ostapenko a fost cel mai atractiv meci din optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Charleston, iar confruntarea a fost una agreabilă. Americanca a fost jucătoarea mai eficientă în momentele importante și a obținut o victorie în două seturi.
Ostapenko a început mai bine și s-a desprins la 3-1 în primul set, dar nu și-a păstrat avansul de un break decât până la 4-2. Collins a egalat la 4, dar apoi și-a cedat din nou serviciul și letona a servit pentru set. Fosta campioană de la Roland Garros nu a reușit nici de această dată să tranșeze manșa în favoarea sa și a plătit scump. Collins a câștigat 3 game-uri la rând și primul act a mers în dreptul său.
Ostapenko a fost prima care a reușit breakul și în setul secund, dar de la 3-2 pentru ea nu a mai câștigat niciun game și Collins s-a impus cu 7-5, 6-3, după o oră și 44 de minute de joc.
Danielle Collins, moment savuros alături de câinele său, după victoria cu Ostapenko de la Charlston
După meci, Collins a fost invitată la obișnuitul interviu de pe teren, iar "Danimal" a venit însoțită de câinele său, pe nume Quincy. Animalul nu a stat prea mult în fața camerelor, iar americanca a stârnit hohote de râs când a dezvăluit ce cadou i-a făcut lui Quincy cu o zi înainte.
"Pentru Quincy e doar o altă zi, un alt dolar. Cred că se distrează foarte mult făcând asta (n.r. să asiste la meciurile sale). Dar da, ne distrăm. El a primit un nou papion ieri și acum vrea să se întoarcă în lojă. El obișnuiește să stea lângă teren când mă antrenez", a spus Collins spre amuzamentul spectatorilor.
Daniel Collins este recunoscută ca fiind o mare iubitoare de animale. Chiar săptămâna trecută, americanca a făcut un gest salutat la scară largă. După un meci jucat la Miami, aceasta a observat în apropierea complexului un câine lovit de mașină și l-a adoptat imediat, botezându-l sugestiv "Crash". Ulterior, "Danimal" a transmis pe rețelele de socializare că animalul a fost tratat și rănile i se vindecă.
Daniele Collins e campioana en-titre la Charleston și a ajuns la 8 victorii la rând pe zgura verde din țara sa. Americanca este la 3 victorii distanță de a deveni prima jucătoare care câștigă titluri consecutive la acest turneu de la Serena Williams încoace (2012 și 2013), dar greul de abia acum începe pentru ea.
Pentru un loc în semifinale, Collins se va duela cu Jessica Pegula, favorită 1 a competiției, care a învins-o astăzi pe Ajla Tomljanovic, scor 6-3, 6-2. Cele două americance s-au întâlnit de 3 ori în circuitul WTA și Pegula s-a impus de fiecare dată, cedând set într-o singură confruntare.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2218.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
5
3
7
6
Promo
Promo