"Cu tot respectul pentru Nadal, dar...". Federer, despre cea mai grea înfrângere din cariera sa

Roger Federer a rememorat cel mai chinuitor eşec al carierei: finala Wimbledon 2008, cu Rafa Nadal. Elveţianul căuta atunci al 6-lea titlu la rând la All England Club, dar hegemonia sa a fost stopată de marele rival, care a devenit şi numărul unu mondial după acea confruntare.

Roger Federer verliert das Jahrhundertmatch gegen Rafael Nadal in Wimbledon 2008

Credit imagine: Getty Images

6 iulie 2008 a reprezentat ziua în care "cel mai frumos meci din istorie", așa cum este considerată de mulți finala de la Wimbledon, a fost disputat. Doi dintre cei mai mari tenismeni ai istoriei sportului alb, Roger Federer și Rafael Nadal, au oferit atunci o finală despre care se va spune întotdeauna că este un reper în tenis. Dacă există dezbateri privind cel mai frumos meci de tenis văzut vreodată, cu siguranță finala din 2008 de la Wimbledon se va poziționa în pole-position să câștige acest titlu.
La finalul a 4 ore și 48 de minute de joc (de fapt șapte ore din cauza a trei întreruperi provocate de ploaie), marele campion iberic s-a impus, scor 6-4, 6-4, 6-7(5-7), 6-7(8-10), 9-7. Acel meci reprezenta a 18-a ocazie în care Federer și Nadal se confruntau în circuitul ATP. Până atunci, rivalitatea lor a reprezentat un șablon – Federer era favorit pe iarbă, Nadal pe zgură, iar pe hard te puteai aștepta întotdeauna la orice.
În orice caz, reușita lui Nadal pe iarbă la All England Club în fața lui Roger Federer a condus la o cotitură importantă în cadrul rivalității dintre cei doi, dar și în tenis în general. Ibericul a demonstrat atunci că tiparele pot fi modificate cu multă dorință și dedicare, anulându-i elvețianului șansa unui nou titlu la Wimbledon. Ar fi fost al 6-lea la rând şi ar fi însemnat depăşirea recordului istoric al lui Bjorn Borg.
La 14 ani distanţă, elveţianul a discutat pe larg despre acel meci de colecţie, admiţând că gestionarea înfrângerii a fost dificil de făcut. Pentru a nu fi prea melodramatic, "FedEx" şi-a presărat discursul şi cu o glumă, menţionând că acea confruntare ar fi fost şi mai important pentru istoria tenisului dacă el s-ar fi impus.
"Una dintre cele mai grele înfrângeri din cariera mea a fost finala de la Wimbledon 2008, împotriva lui Nadal. Unii îl numesc cel mai tare meci din toate timpurile. Cu tot respectul pentru Rafa, dar cred că ar fi fost un meci şi mai mare dacă aș fi câștigat eu (n.r. zâmbeşte). Am jucat pe cele mai mari terenuri din lume, dar când pierzi în "Catedrala" tenisului, pe centralul de la All England Club, e cel mai dureros. Trebuie să păşeşti pe acel teren ca să simți amploarea momentului, nu există nimic comparabil în tenis", a spus lordul absolut al tenisului, citat de Punto de Break.

Federer a dezvăluit că a simţit rapid că va pierde finala Wimbledon 2008, cu Nadal

Federer pleca mare favorit în acel ultim act de la Wimbledon datorită celor 5 titluri la rând cucerite pe iarba londoneză, dar şi pentru că avea un ascendent moral faţă de Rafa pe iarbă, învingându-l în finalele din 2006 şi 2007.
Totuşi, aşa cum îşi aduce aminte "Matadorul" în cartea sa autobiografică, înainte de acel duel a fost singura dată în carieră când i-a spus lui Toni Nadal că "nu voi pierde acest meci, indiferent de ce se va întâmpla". Rafa fusese distrus de faptul că în 2007 cedase finala de la Wimbledon în set decisiv contra lui "FedEx" şi nu voia ca acel sentiment de frustare să îi mai pună stăpânire pe mentalul său.
Şi, într-adevăr, Federer îşi aminteşte că a simţit de la primul punct al meciului din 2008 că nu va putea câştiga partida, Nadal fiind o adevărată "fiară dezlănţuită".
"Privind în urmă, simt că am pierdut de la primul punct al meciului. M-am uitat de cealaltă parte a fileului și am văzut un tip care mă bătuse în 3 seturi, în urmă cu doar câteva săptămân,i în finală la Roland Garros. M-am gândit: "Poate că acest copil are mai mare "foame" de titluri decât mine".
Mi-am dat seama că eu eram cel care are totul de pierdut, pentru că nu voi mai avea niciodată şansa să câştig de 6 ori la rând Wimbledonul. Unele înfrângeri dor mai mult decât altele, dar Rafa a câştigat pe merit. Oamenii au început să vorbească după acel meci că este o schimbare de gardă, dar știam ce trebuie să fac: să continui să lucrez și să mă îmbunătăţesc. Şi asta am făcut", a mai spus Federer.
2 finale de Wimbledon a mai câştigat Federer după 2008, în anul imediat următor şi în 2017. El a mai ajuns de 3 ori în ultimul act la All England Club (2014, 2015 şi 2019), de fiecare dată fiind învins de Djokovic. În ultima lui finală pe iarba londoneză, elveţianul a suferit alt eşec extrem de usturător, Nole impunându-se cu 7–6(5), 1–6, 7–6(4), 4–6, 13–12(3), după ce a salvat două mingi de meci.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo