Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu, înmărmurit de vestea suspendării Simonei Halep: "Asta e părerea mea"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 22/10/2022 la 21:37 GMT+3

Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului după un test pozitiv la Roxadustat, o substanță interzisă. Vestea a șocat lumea mondială a tenisului, iar mulți și-au anunțat deja solidaritatea față de sportiva noastră, în lupta ei pentru dreptate. Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, a avut și el o primă reacție vizavi de această situație.

Dan Petrescu

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Maria Olteanu
Simona Halep a fost vineri suspendată provizoriu din tenis, după ce unul dintre testele făcute în cadrul turneului US Open a ieșit pozitiv la una dintre substanțele aflate pe lista celor interzise. Sportiva noastră și-a încheiat sezonul competițional prematur, după înfrângerea suferită în primul tur la această competiție, atunci când a fost eliminată de ucraineanca Daria Snigur. Ieri, fostul lider mondial din WTA a anunțat că "începe cea mai dificilă luptă din cariera ei", în încercarea de a-și dovedi nevinovăția.
În cazul în care Halep nu reușește să-și dovedească nevinovăția în cazul de dopaj, ea riscă și până la patru ani de suspendare, conform regulamentelor antidoping existente în vigoare, în cazul unui medicament precum Roxadustat."Sportivii pot obţine o reducere a suspendării, probabil până la trei ani, dacă recunosc rapid că s-au dopat şi acceptă sancţiunea", transmite AP.
Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, a vorbit în cadrul conferinței de presă premergătoare jocului cu Universitatea Cluj, din SuperLiga, despre vestea care a zguduit lumea sportului și numai, fiind convins că Halep nu ar fi putut folosi niciodată substanțe interzise.
"Bursucul" s-a declarat șocat de primirea acestei vești, neînțelegând cum s-a putut ajunge la o astfel de situație atât de delicată. Petrescu a intenționat inițial să ia legătura cu Stere Halep, tatăl Simonei, însă a renunțat în cele din urmă la ideea de a-l contacta pe acesta.
CITEȘTE ȘI:

Dan Petrescu, șocat de dopajul Simonei Halep

Dan Petrescu, tehnicianul celor de la CFR Cluj, refuză să creadă că Simona ar fi apelat la Roxadustat, substanța interzisă care i-a fost găsită în sânge în urma efectuării unui test antidoping în timpul turneului de la US Open. Dacă nu va demonstra faptul că nu este vinovată, Halep riscă o suspendare de până la 4 ani, care ar putea fi sinonimă cu retragerea din sportul de performanță.
Dan Petrescu a declarat în cadrul conferinței de presă că își dorește ca adevărul să fie cunoscut în acest caz, iar Halep să scape de urmările grave care ar putea să se răsfrângă asupra sa în cazul unei suspendări drastice.
"Sincer, și pe mine m-a șocat. Chiar am vrut să-l sun pe tatăl Simonei, dar nu știu dacă e bine. Chiar n-am înțeles ce e acolo. N-aș vrea să-mi dau cu părerea și să greșesc, dar sunt convins că ceva nu e bine acolo.
N-avea cum să se întâmple așa. Sper să iasă adevărul, nu cred că a putut să facă așa ceva, asta e părerea mea. Sunt multe cazuri care se întâmplă și nu știi ce se întâmplă. Încă nu îmi vine să cred", a declarat Dan Petrescu, înainte de meciul CFR - U Cluj.

Gică Hagi și Adi Mutu, alături de Simona Halep

În ziua în care s-a aflat de suspendarea primită de Simona Halep, Rapid și Farul s-au întâlnit în etapa a 15-a din SuperLiga, în Giulești, într-o partidă terminată la egalitate, scor 1-1.
Atât Adi Mutu, tehnicianul Rapidului, cât și antrenorul Farului, Gică Hagi, și-au arătat la finalul jocului susținerea vizavi de Simona Halep, chiar dacă cel din urmă nu avea foarte multe informații despre acest caz.
"Ce pot să spun e că îmi pare rău și nimic mai mult", a explicat Mutu.
"N-am știut, și telefonul este închis, am pregătit meciul. N-am știut, nu este teritoriul meu, nu mă pricep la astea, nu știu cum e. Pur și simplu nu am de unde să știu.
Cel mai bine este ca Simo să vorbească, ea trebuie să zică. Nu noi, ceilalți, să ne dăm cu părerea pe lucruri pe care nu le știm. Ce a fost, ce s-a întâmplat. Așa că nu-mi permit să fac lucrul acesta, pentru că este o sportivă foarte mare de a noastră", a adăugat, la rândul lui, Gică Hagi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo