Darren Cahill a dat cărțile pe față! Marele avantaj al lui Sinner în cazul de dopaj, față de alți jucători
Actualizat 21/08/2024 la 16:30 GMT+3
Darren Cahill a oferit o reacție promptă privind cazul de dopaj în care a fost implicat Jannik Sinner, în urma căruia a scăpat nesancționat în vreun fel. Antrenorul italianului e convins că acesta nu a făcut nimic neregulamentar și că nici nu a beneficiat de tratament preferențial. Totuși, australianul a recunoscut că liderul mondial a avut un mare avantaj, pe care alți jucători nu îl au.
Darren Cahill și Jannik Sinner
Credit imagine: Getty Images
Lumea tenisului a fost zguduită în ultimele 24 de ore de informația că Jannik Sinner a avut două teste pozitive la o substanță interzisă în primăvară, dar a scăpat fără o suspendare. Italianul a demonstrat într-un timp foarte scurt că a fost vorba despre dopaj accidental, clostebolul ajungând în corpul său din cauza kinetoterapeutului care l-a masat fără mănuși, după ce și-a tratat o tăietură la un deget cu un spray ce conținea acea substanță.
Concentrația mică de clostebol găsită în urina liderului mondial și argumentele solide și mai ales rapid oferite i-au convins pe cei de la ITIA să nu-l suspende pe jucător, deși acesta a avut o interdicție provizorie de a juca tenis de aproximativ o săptămână, de care nimeni nu a știut.
Reacțiile curg în valuri în lumea tenisului pe acest subiect. Nimeni nu-l acuză pe Sinner că s-a dopat, însă foarte mulți jucători, oficiali și specialiști insinuează că italianul s-a bucurat de un tratament preferențial din partea ITIA, asta datorită statutului său de lider ATP și campion de Grand Slam. Darren Cahill, unul dintre cei doi antrenori ai lui Sinner, și-a manifestat convingerea că Jannik nu s-a dopat cu intenție și a explicat de ce a fost achitat atât de repede în cadrul procesului.
Darren Cahill admite că jucătorii mai slabi clasați nu ar avea resursele pe care le-a avut Sinner pentru a scăpa de suspendarea pentru dopaj
În plus, antrenorul australian a nu crede că Sinner a fost tratat preferențial, dar a recunoscut că elevul său a avut un mare avantaj că s-a regăsit într-o asemenea situație în calitate de lider mondial, deoarece a avut posibilitatea de a apela repede la cei mai buni avocați pentru a i se face dreptate.
"Nu cred că a fost tratat diferit. Fără îndoială că lucrurile sunt mai ușoare pentru cei de la vârf, deoarece își permit să încerce să alcătuiască o echipă juridică care să-i ajute să găsească soluții pentru a li se face dreptate. Poate al 500-lea jucător din lume nu poate face asta", a spus Cahill pentru ESPN.
Fără îndoială, Cahill s-a referit la aspectul financiar. Un jucător care a ajuns pe primul loc în lume a adunat sume uriașe în conturi, astfel că își poate lua cei mai buni avocați, în cel mai scurt timp. Un jucător care abia supraviețuiește în circuit, și care se trezește într-o situație asemănătoare cu cea a lui Sinner, evident că nu poate apela la experți de prim rang, care să-i apere interesele.
Deși ITIA l-a declarat nevinovat pe Sinner, se pare că liderul ATP ar putea să se confrunte, totuși, cu o sancțiune dură. Oficialii Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA) au confirmat pentru presa din Germania că au dreptul de a face un apel în cazul de dopaj al lui Sinner, dacă vor crede că acest lucru se impune.
Conform ASB Zeitung, WADA va analiza mai întâi, cu atenție, decizia ITIA în cazul liderului mondial. În cazul în care vor considera că e necesar, oficialii forului mondial vor putea să meargă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru a cere o pedeapsă pentru sportivul italian.
Jannik Sinner s-a rezumat la o reacție scurtă privind marea controversă în care e implicat, dar cu siguranță va fi asaltat de presă în zilele următoare, când va ajunge la New York, unde de săptămâna viitoare va concura la US Open.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo