Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Spania, campioană pentru a șasea oară în Cupa Davis! Rafael Nadal, evoluții incredibile la Madrid

Irina Aldea

Publicat 25/11/2019 la 08:25 GMT+2

Spania a triumfat pentru a șasea oară în istorie în Cupa Davis. Duminică, ibericii au învins la Caja Magica echipa Canadei.

Spania

Credit imagine: Getty Images

Spania a câştigat duminică Cupa Davis, învingând în finală Canada prin victoriile obţinute de liderul mondial Rafael Nadal, favoritul gazdelor, şi Roberto Bautista-Agut, în noua formulă a competiţiei, la Madrid, pe arena "Caja Magica".
Roberto Bautista Agut s-a impus în primul meci al finalei de duminică în faţa lui Felix Auger-Aliassime în două seturi, cu 7-6 (7-3), 6-3, iar Rafael Nadal a adus victoria țării gazdă învingându-l apoi cu 6-3, 7-6 (9-7) pe Denis Shapovalov. Remarcabil pentru liderul mondial din ATP este faptul că a câștigat toate cele opt meciuri disputate în această săptămână.

Rafael Nadal, magistral în Cupa Davis

"A fost o săptămână perfectă. A fost emoțional, sprijinul mulțimii a fost vital. Nu există un loc mai bun pentru a ridica din nou acest trofeu. Pentru mine a fost o onoare să împărtășesc asta cu toată lumea. Sunt incredibil de fericit să închei anul în acest fel", a declarat Nadal, care a câștigat Cupa Davis în 2004, 2009 și 2011.
El a fost omul cheie al Spaniei săptămâna aceasta, obținând victorii pe linie - 5 la simplu și 3 la dublu. În proba de simplu, Nadal i-a învins pe Karen Khachanov (Rusia, 17 ATP), Borna Gojo (Croația, 280 ATP), Diego Schawartzman (14 ATP), Daniel Evans (Marea Britanie, 42 ATP) și Denis Shapovalov (15 ATP). În plus, Rafa nu și-a pierdut nici măcar o dată serviciul. De altfel, Roberto Bautista-Agut a revenit în echipa Spaniei la doar trei zile după moartea tatălui său și a contribuit la o victorie fantastică.
Echipa masculină de tenis a Spaniei a obținut calificarea în finala Cupei Davis, sâmbătă seara, după ce a trecut de Marea Britanie, scor 2-1, la Madrid, în arena "Caja Magica". De partea cealaltă, Canada s-a aflat la prima finală din istorie, după ce a reușit să elimine din competiție Australia (sferturi) și Rusia (semifinale). În faza grupelor, canadienii au învins Italia și SUA.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo