Adio, Rafa Nadal! Legendarul spaniol a plâns ca un copil la Malaga: "Plec cu liniște și bucurie!"
Rafael Nadal, una dintre cele mai emblematice figuri din istoria tenisului, și-a încheiat oficial cariera marți seară, lăsând în urmă o moștenire greu de egalat. La finalul confruntării din Davis Cup cu Olanda, spaniolul a fost ovaționat la scenă deschisă și a ținut un lung discurs, plângând ca un copil în fața publicului, familiei și echipei.
Rafa Nadal en el momento del homenaje final en la Copa Davis 2024
Credit imagine: Getty Images
Cu 22 de titluri de Grand Slam și un număr record de victorii pe zgură, Rafael Nadal a redefinit excelența în sportul alb, devenind un simbol al determinării și al rezilienței. Supranumit "Regele Zgurii" pentru fabuloasele recorduri pe care le-a obținut pe suprafața roșie, Nadal nu a fost doar un competitor de excepție, ci și un ambasador al sportivității și al respectului pe teren. Retragerea sa din tenis marchează sfârșitul unei ere pentru sportul alb, care mai pierde din circuit o legendă uriașă.
"Au fost 20 de ani de carieră profesionistă, m-ați purtat mereu și în momentele bune și în cele mai puțin bune. M-ați motivat să continui să lupt, vreau să mulțumesc tuturor, nu doar spaniolilor, ci și fanilor din întreaga lume. Vreau să continui prin a felicita echipa Olandei și vreau să mulțumesc întregii echipe a Spaniei.
Vă mulțumesc că mi-ați dat șansa să joc din nou în Cupa Davis, chiar dacă nu a decurs așa cum mi-am dorit. Vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați dat șansa să petrec aceste ultime momente din cariera mea alături de voi. E un privilegiu, o onoare, ne-am bucurat de asta, de spiritul de echipă", și-a început Rafael Nadal discursul de pe teren.
Rafael Nadal, final de carieră. "Matadorul" și-a luat rămas bun de la tenis
Rafael Nadal nu este doar unul dintre cei mai decorati jucatori din istoria tenisului, dar va lăsa o moștenire care depaseste cu mult zidurile arenelor de tenis sau vitrinele pline de trofee. Personalitatea sa, determinarea si spiritul de luptator au inspirat generatii intregi, devenind un exemplu de urmat nu doar pe teren, ci și in viața de zi cu zi.
"Adevărul este că nu vrei niciodată să ajungi într-un astfel de moment. Trebuie să accept situația că organismul meu nu mai poate. Mă simt foarte norocos pentru cariera pe care am avut-o, am obținut rezultate pe care nu mi le puteam imagina, le mulțumesc familiei mele, prietenilor mei. Ați fost cruciali pentru mine, zi de zi în toți acești ani. Am încercat să păstrez oamenii care mă iubesc, am făcut puține schimbări în echipă, fără voi nu ar fi fost posibil să obțin nimic din ce am obținut și vă spun asta din suflet.
Vreau să mulțumesc Federației Spaniole, sponsorilor mei, cu unii dintre voi continua, vreau să mulțumesc tuturor pentru că m-au susținut necondiționat, a însemnat mult pentru mine. Mă bucur că am putut fi parte din familia lor. Nu vreau să uit pe nimeni. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să-mi scriu povestea. Mulțumesc că ați fost parte din călătoria mea. Sper să fiu în continuare un bun ambasador pentru tenis chiar dacă mă voi retrage. Am încercat să dau totul în fiecare zi pentru a fi mai bun, am încercat să fac asta cu respect, cu modestie și cred că am obținut ce e cel mai important pentru mine în această lume, să fiu o persoană bună.
Voi părăsi lumea tenisului profesionist cu mulți prieteni pe care mi i-am făcut în circuit, e greu să-i menționez pe toți, dar e o masă mare de oameni. Părăsesc lumea tenisului cu liniște și bucurie că am dat totul pe teren. Ultimele cuvinte vreau să fie pentru familia mea, nu m-au dezamăgit niciodată. Chiar și atunci când lucrurile păreau imposibile, m-au ținut cu picioarele pe pâmânt. Va fi mai ușor grație vouă să fac trecerea, e nevoie de răbdare, dar am primit o educație care îmi permite să accept cu liniște totul. Am o familie extraordinară car emă ajută și vreau să le mulțumesc pentru asta.
Titlurile, cifrele sunt acolo. Oamenii știu asta. Modul în care aș vrea să fiu amintit este ca un om bun dintr-un orășel din Mallorca. Am avut norocul că unchiul meu era antrenor de tenis și familia m-a susținut tot timpul. Fără ei nu aș fi putut să mă aflu aici. Mulți oameni încearcă și muncesc din greu, dar eu am fost unul dintre norocoși pentru că viața mi-a dat șansa de a trăi experiențe incredibile datorite tenisului. Un copil care și-a urmat visul. Plec dorindu-mi ca toată lumea să mă vadă ca pe o persoană bună. Aceasta este moștenirea pe care am încercat să o las. Plec calm știind că moștenirea mea este și emoțională, nu doar sportivă. Vreau să le mulțumesc și marilor mei rivali, m-au făcut să-mi prelungesc cariera și să dau tot ce am mai bun. David Ferrer a fost unul dintre ei. Mă despart de tenisul profesionist, dar omul va rămâne aici", a mai spus Rafael Nadal, care s-a luptat îndelung să nu dea frâu liber lacrimilor.
Rafael Nadal în tenisul mondial masculin:
- 22 de titluri de Grand Slam - al doilea din istorie, după Djokovic (24)
- 14 titluri la Roland Garros - record absolut
- 209 săptămâni petrecute pe locul 1 ATP (al 6-lea din istorie)
- De 5 ori lider mondial la final de an (2008, 2010, 2013, 2017, 2019)
- 2 medalii de campion olimpic: la simplu la Beijing 2008 și la dublu la Rio de Janeiro 2016, alături de Marc Lopez
- Cea mai lungă serie de victorii pe zgură (81 de meciuri consecutive): Nadal a stabilit un record incredibil de meciuri câștigate consecutiv pe zgură între 2005 și 2007.
- 36 de titluri ATP Masters 1000 - al doilea din istorie, după Djokovic (40)
- 92 de titluri la total - al cincilea din istorie, după Connors (109), Federer (103), Djokovic (99) și Lendl (94).
- 4 titluri cu echipa Spaniei de Cupa Davis: (2004, 2009, 2011, 2019).
- Câștiguri din tenis: 134, 946, 100 de dolari - al doilea din istorie, după Djokovic ($184 ,480, 269)
Gracias, Rafa!
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)