"Bolelli, ce faci? Salatiera de argint s-a spart, pe podium". Berrettini şi-a pus mâinile în cap când a văzut ce s-a întâmplat
Publicat 24/11/2025 la 09:41 GMT+2
În sărbătoarea de după victoria cu Spania, din finala Cupei Davis, jucătorii Italiei au "rupt" în două "salatiera de argint", mult râvnitul trofeu acordat învingătoarei. Din fericire, tenismenii au reuşit să reataşeze "cupola" la soclu, însă jurnaliştii italieni s-au distrat pe seama momentului inedit.
Italia a câştigat Cupa Davis pentru al 3-lea an consecutiv, dar trofeul a "avut de pătimit"
Credit imagine: Getty Images
Italia, fără vedetele Jannik Sinner şi Lorenzo Musetti, a reuşit să se impună pentru al treilea an consecutiv în competiţia masculină de tenis pe echipe Cupa Davis, învingând cu scorul de 2-0 formaţia Spaniei, în finala disputată duminică la Bologna.
Flavio Cobolli, numărul 22 mondial, a adus "azzurrilor" punctul decisiv, după ce s-a impus în trei seturi, 1-6, 7-6 (7/5), 7-5, în faţa spaniolului Jaume Munar (36 ATP), la câteva ore după victoria lui Matteo Berretini (56 ATP), cu 6-3, 6-4, în faţa lui Pablo Carreno Busta (89 ATP).
La final, a fost euforie totală, mai ales că în al doilea meci de simplu Cobolli a fost condus cu set şi break în faţă de Munar. Atât de mare a fost bucuria reprezentanţilor squadrei azzurra încât "salatiera de argint" a fost pusă la grea încercare. În timp ce trecea de la un jucător la altul, partea de sus a bolului s-a desprins de bază. S-a întâmplat chiar în cel mai frumos moment al sărbătorii: în timp ce a ajuns la Bolleli, partea superioară a salatierei s-a desprins şi a căzut la pământ. Berrettini și-a pus mâinile în cap, dar, din fericire, italienii au găsit rapid un mod de a reasambla prestigiosul trofeu.
"Bolelli, ce faci? Salatiera de argint s-a spart, pe podium", e titlul dat de jurnaliştii de la Gazzetta dello Sport, jurnaliştii italieni amuzându-se de momentul inedit.
Proiectată de William Durgin, în 1900, "salatiera de argint" a fost iniţial o simplă cupă de argint, dar de-a lungul timpului a devenit mult mai mare, pentru gravarea numelor câștigătorilor (a fost ataşat un piedestal de lemn, cu plăcuțe suplimentare de argint, pentru a fi loc suficient pentru cele peste 120 de ediții). Întregul trofeu cântărește aproximativ 10,5 kg și măsoară circa 1 metru înălțime.
Volandri, în lacrimi după a 3-a Cupă Davis din postura de căpitan nejucător
Filippo Volandri a reprezentat Italia de 17 ori (cu 10 victorii) în Cupa Davis ca jucător, dar din postura de căpitan nejucător a realizat o adevărată capodoperă, cu trei victorii consecutive. Cea mai recentă, cea de ieri, este şi cea mai dulce, pentru că a fost obţinută fără cei mai buni doi jucători, Sinner şi Musetti, în faţa propriilor fani.
"Nu am plâns pentru primele două Cupe Davis, dar am plâns pentru aceasta. Înseamnă mult pentru mine. În 2021, când m-au numit căpitan, ne-am propus să câștigăm Cupa Davis în termen de cinci ani. Băieţii au fost mai rapizi şi ne-am adjudecat trofeul încă din 2023.
Toate au fost victorii extraordinare, dar aceasta a fost diferită. Am creat un grup incredibil, nu pot decât să le mulțumesc băieţilor. Câștigarea Cupei Davis este minunată, dar să faci asta acasă este extraordinar și vrem să ne bucurăm la maximum alături de fani.
Să conduci o echipă ca aceasta este un sentiment de neegalat. Tot ce trăiesc e de neimaginat pentru mine, mulțumesc și celor care au avut încredere în mine. Să-i văd pe acești băieți cum cresc este cu adevărat important... Trăiesc un vis", a spus Volandri la final.
Italia şi-a reconfirmat astfel supremaţia în tenisul pe echipe la nivel mondial, după ce în luna septembrie a cucerit pentru al doilea an consecutiv competiţia feminină Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup).
După ce a dispus cu 2-0 în sferturile de finală de Austria, miercuri, iar apoi s-a impus cu acelaşi scor în faţa Belgiei, în semifinalele de vineri, echipa italiană a rămas neînvinsă pe tot parcursul fazei finale a Cupei Davis, desfăşurată pentru prima dată pe teren propriu după mai multe ediţii la Malaga, Spania.
Cu alte cuvinte, trei dintre cei cinci membri ai echipei italiene (Lorenzo Sonego, Simone Bolelli şi Andrea Vavassori) nici măcar nu au fost nevoiţi să păşească pe terenul de la Bologna pentru a ridica "Salatiera de argint".
Acesta este al patrulea succes al Italiei în istoria participărilor sale la Cupa Davis, după cele din 1972, 2023 şi 2024, recordul de victorii aparţinând Statelor Unite, cu 32 de titluri, cinci dintre ele consecutive, între 1968 şi 1972.
Promo
Promo