Decizia Arynei Sabalenka cu 6 săptămâni înainte de Roland Garros: "Cu mare tristețe anunț..." De la ce turneu s-a retras liderul WTA
Aryna Sabalenka a anunțat că se retrage de la turneul WTA 500 de la Stuttgart din cauza unei accidentări suferite după Miami. Liderul mondial a transmis un mesaj emoționant fanilor și își concentrează acum eforturile pentru a fi în formă maximă la Roland Garros, acolo unde a disputat finala anul trecut.
Aryna Sabalenka, Stuttgart 2025
Credit imagine: Getty Images
Liderul mondial Aryna Sabalenka a anunțat, cu doar șase săptămâni înainte de Roland Garros, că nu va putea participa la turneul WTA 500 de la Porsche Tennis Grand Prix, programat între 13 și 19 aprilie.
Decizia vine în urma unei accidentări minore suferite după triumful de la Miami, competiție care a completat o dublă impresionantă pentru sportiva din Belarus, după titlul cucerit și la Indian Wells.
CITEȘTE ȘI:
- Sorana Cîrstea - Mirra Andreeva, în sferturi la Linz: cine câștigă- Predicția celor de la Polymarket
Aryna Sabalenka s-a retras de la turneul de la Stuttgart
Sabalenka a transmis un mesaj emoționant fanilor din Stuttgart, explicând motivele retragerii: "Salut, Stuttgart. Cu mare tristețe vă anunț că nu voi putea participa la Porsche Tennis Grand Prix în acest an. Întotdeauna îmi place să revin la Stuttgart. Atmosfera, fanii și susținerea pe care o primesc acolo sunt cu adevărat speciale pentru mine. Și, desigur, speram la o nouă șansă de a lupta pentru acel Porsche.
Din păcate, m-am accidentat după Miami și, chiar dacă am făcut tot ce a fost posibil pentru a mă recupera la timp, nu sunt pregătită să joc în turneu. Îmi pare sincer rău că ratez acest turneu excepțional. Le doresc tuturor o săptămână minunată la Stuttgart și sper să ne revedem foarte curând".
Pentru liderul mondial, principalul obiectiv rămâne participarea la Roland Garros în cea mai bună formă, iar decizia de a nu forța revenirea pare a fi strategică. Pentru ea urmează turneele de la Madrid (s-a impus la ediția de anul trecut) și Roma.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)