Del Potro revine în circuit ca să se retragă. Argentinianul, anunț în lacrimi: "A devenit un coșmar"

Fost campion la US Open, Juan Martin del Potro va reveni în circuit săptămânile viitoare doar pentru a-și lua rămas bun de la sportul alb, în care deși a avut performanțe notabile, a și suferit enorm din cauza accidentărilor.

Del Potro

Credit imagine: Eurosport

Ajuns la 33 de ani, Juan Martin del Potro va evolua la turneele de la Bueno Aires și Rio de Janeiro în următoarele două săptămâni, iar aceste două competiții vor marca finalul carierei sale. Argentinianul a făcut anunțul în lacrimi: "Întotdeauna am depășit totul. Sunt foarte încântat să revin pentru că iubesc tenisul. Astăzi trebuie să fiu sincer pentru a nu da un mesaj greșit, deși în doi ani și jumătate am dat mesaje care nu erau în concordanță cu realitatea mea.
Dacă sunt sincer, trebuie să spun că nu sunt aici pentru o revenire miraculoasă ca în alte ocazii. Cunosc limitările pe care le am fizic și vom vedea mai târziu ce se va întâmpla. Cu această accidentare am spus mereu că nu voi renunța. Adio trebuia să fie pe teren și nu într-o conferință de presă", a spus Del Potro sâmbătă.

Juan Martin del Potro spune adio tenisului la 33 de ani

Argentinianul revine săptămâna viitoare în competiții pentru prima dată din 2019, după patru operații la genunchiul drept. Del Potro a explicat cum lupta sa cu accidentările se extinde și în viața de zi cu zi, dincolo de terenul de tenis: "Dorm cu durere de doi ani și jumătate. Obișnuiam să conduc trei ore și jumătate până la Tandil și acum trebuie să mă opresc să-mi întind piciorul. Nu-mi place, dar este ceea ce trebuie să fac. Lupta mea este despre sănătate și câștigarea calității vieții".
"Știu că oamenii așteaptă să revin în tenis, dar acest turneu ar putea fi mai degrabă un adio decât o revenire. Am puterea de a continua, dar genunchiul meu devine un coșmar. Am încercat mai multe tratamente în ultimii ani, cu medici diferiți, în încercarea de a rezolva problemele. Chiar și așa, nu am găsit o soluție. Cert este că vreau să trăiesc ca o persoană de 33 de ani, să încerc să nu mai am dureri. Este o decizie dificilă, dar am vrut să fie clar", a spus argentinianul.
Primul său meci la Argentina Open va fi împotriva compatriotului Federico Delbonis (31 de ani, locul 41 ATP). Partida va avea loc marți, 7 februarie. Cariera lui Del Potro a atins apogeul în 2009, atunci când a câștigat titlul la US Open. El mai are 22 de titluri cucerite în circuit, cel mai recent la Indian Wells 2018. El a ajuns cel mai sus pe locul 3 ATP și are două titluri olimpice în palmares: câștigând bronz la simplu în 2012 (Londra) și argint în 2016 (Rio de Janeiro).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo