Djokovic, "victimă colaterală" în scandalul de dopaj al lui Sinner! Decizia de neînțeles luată de ATP
Jannik Sinner a fost depistat pozitiv de două ori cu aceeași substanță ilegală, însă italianul a fost lăsat să joace în continuare, ITIA manevrând cazul său în spatele ușilor închise. Deși s-a întâmplat în martie, această informație a ajuns la lumină de abia săptămâna aceasta. Una dintre "victimele colaterale" ale acestui scandal este nimeni altul decât Novak Djokovic.
Novak Djokovic & Jannik Sinner
Credit imagine: Eurosport
Cazul de dopaj al lui Jannik Sinner a captat atenția lumii tenisului în ultimele 48 de ore. Italianul a avut rezultate pozitive la clostebol (un steroid folosit pentru îmbunătățirea performanțelor sportive) la două teste antidoping la care a fost supus în martie, în timpul turneului Masters de la Indian Wells, dar a fost declarat nevinovat după ce a demonstrat că substanța interzisă a ajuns în corpul său în mod accidental.
În tot acest timp, ITIA nu a făcut nicio informație publică, anunțul oficial fiind făcut de abia săptămâna aceasta, la început. Dacă alți tenismeni s-au confruntat cu suspendări uriașe, Sinner nu a fost în această poziție decât pentru cinci zile, fapt care a provocat furia colegilor săi de breaslă, dar și a fanilor. Elevului lui Cahill i-au fost anulate doar premiul în bani și punctele (400) câștigate la turneul de la Indian Wells.
CITEȘTE ȘI:
- "SIMONA HALEP A SPUS ASTA ȘI A FOST SUSPENDATĂ"! MCENROE, DISCURS FĂRĂ PERDEA DESPRE CAZUL DE DOPAJ AL LUI SINNER
- KYRGIOS, ÎNCĂ O REACȚIE VEHEMENTĂ ÎN CAZUL SINNER: "E SINGURUL MOTIV PENTRU CARE E LĂSAT SĂ JOACE"
Djokovic, "victimă colaterală" în scandalul de dopaj al lui Sinner. Sârbul, defavorizat de ATP
Chiar și acum, după două zile de la izbucnirea scandalului, există încă multe incertitudini în jurul cazului lui Jannik Sinner și potențialele consecințe pe care le-ar putea avea, dar ceea ce este clar este că acesta va pierde 400 de puncte în clasamentul ATP. Mulți cred că scăderea ar trebui să fie retroactivă. Dacă s-ar fi procedat așa, Novak Djokovic ar fi adăugat încă o săptămână ca număr 1 mondial, ajungând la un total de 429 de săptămâni petrecute pe locul 1 ATP.
Totuși, ATP a decis să nu procedeze astfel. Asociația Tenismenilor Profesioniști a hotărât ca cele 400 de puncte din clasament ale lui Sinner de la Indian Wells care au fost retrase să nu fie anulate retroactiv. Prin urmare, săptămâna trecută va fi considerată a 10-a a lui Jannik Sinner pe locul 1, nu a 429-a a lui Novak Djokovic. Jurnalistul Ben Rothenberg, unul dintre cei mai aprigi critici ai sârbului, a precizat: "Nu pot spune că eu cred că este corect".
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)