Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tenisul din "Cizmă" traversează o perioadă de vis! Uluitor ce au reușit italienii în ultimele 5 luni

Nicu Savin

Publicat 23/02/2024 la 18:21 GMT+2

Jasmine Paolini a învins-o pe Sorana Cîrstea în două seturi și s-a calificat în marea finală a turneului WTA 1000 de la Dubai. Performanța italiencei e cireașa de pe tort pentru tenisul italian, care traversează probabil cea mai frumoasă perioadă a existenței sale. În ultimele 5 luni, în special Jannick Sinner, dar și alți tenismeni din "Cizmă" au obținut rezultate fantastice.

Jasmine Paolini - Australian Open 2024

Credit imagine: Getty Images

Chiar dacă Jannik Sinner nu joacă la vreun turneu în această săptămână, fanii tenisului italian au mari motive de satisfacție grație lui Jasmine Paolini. În vârstă de 28 de ani, micuța jucătoare din Italia a reușit performanța carierei, reușind să se califice în prima sa finală de turneu WTA 1000, la Dubai.
Din păcate penrtu noi, Paolini a trecut în semifinale de Sorana Cîrstea, scor 6-2, 7-6 (8), după ce sportiva noastră a irosit 5 mingi de a trimite meciul în decisiv. Succesul lui Paolini la turneul din Emirate prelungește perioada de vis pe care o traversează tenisul italian.
După ce trăit din performațe sporadice în ultimii ani, tenisul din "Cizmă" a cunoscut un boom fabulos în ultimele 5 luni. Între succesele lui Sinner de la Beijing și Viena din octombrie 2023 și parcursul fabulos reușit de Paolini la Dubai au existat nenumărate rezultate mari pentru italieni.

Jannik Sinner și Jasmine Paolini, locomotivele tenisului italian

Jannik a jucat finala Turneului Campionilor la Torino, după care a fost omul decisiv în câștigarea Cupei Davis de către Italia pentru a 2-a oară în istorie. La acel succes au mai contribuit Lorenzo Sonego, Matteo Arnaldi, Lorenzo Musetti sau Simone Bolelli. Berrettini a fost și el aproape de conaționalii săi, dar i-a ajutat numai de pe margine, fiind accidentat la vremea respectivă.
În toamna anului trecut, Italia a fost la un pas de izbândă și în Billie Jean King Cup, dar a pierdut finala contra Canadei. La începutul acestui ani, fanii italieni au avut noi motive de satisfacție, în special datorită lui Jannik Sinner, campion la Australian Open, turneu la care dublul Bolelli/Vavassori a ajuns până în sferturi.
Ulterior, Sinner a mai câștigat un trofeu, la Rotterdam, devenind primul italian care ajunge pe podium în clasamentul ATP. La nici o săptămână distanță, italianii sunt din nou în culmea fericirii datorită victoriilor lui Jasmine Paolini la Dubai. Chiar dacă va pierde finala cu Swiatek sau Kalinskaya, Jasmine va ocupa de luni un loc în top 20 WTA (cel mai probabil 16), cel mai înalt din carieră.
În acest moment, Italia dă 6 jucătorare în prima sută mondială, pe lângă Paolini mai fiind în această categorie Elisabetta Cocciareto (58), Martina Trevusan (59), Lucia Bronzetti (60), Camila Giorgi (72) și Sara Errani (94). La masculin, lucrurile arată și mai bine, cu Sinner pe locul 3 ATP și alți 5 jucători în top 100: Lorenzo Musetti (26), Matteo Arnaldi (41), Lorenzo Sonego (49), Flavio Cobolli (69) și Luciano Darderi (77). În ceea ce privește băieții, de notat că potențialul de creștere a multora dintre ei este uriaș, astfel că există șanse mari ca tenisul italian să fie în prim plan mulți ani de acum înainte. De notat că Matteo Berrettini a ieșit din top 100 ATP din cauza accidentărilor, dar și el are calitățile necesare de a reveni în top.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo