Două românce vor evolua pe tabloul principal la Dubai! Lista completă, premiile și toate detaliile înaintea următoarei competiții WTA 1000
În aceste zile se desfășoară primul turneu WTA 1000 al anului la Doha. Ulterior, toată atenția se va muta pe competiția similară de la Dubai, unde două românce sunt înscrise pe tabloul principal: Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian.
Sorana Cîrstea, după titlul cucerit la Cluj: "A fost o săptămână magică, nu vreau să se termine"
Sursa video: Eurosport
Australian Open a fost primul turneu important al anului, Grand Slam-ul fiind câștigat de Elena Rybakina. Ulterior, întrecerile de rang inferior au revenit, printre ele numărându-se și Transylvania Open, iar în această săptămână are loc turneul de la Doha, care deschide seria competițiilor WTA 1000 din actualul sezon.
România nu mai are jucătoare în Qatar după ce Gabriela Ruse și Sorana Cîrstea s-au retras, în vreme ce Jaqueline Cristian nu a reușit să ofere o replică solidă în runda inaugurală, ea fiind învinsă de Karolina Muchova în minimum de seturi. Pentru reprezentantele noastre urmează o nouă competiție WTA 1000 la Dubai. Sorana și Jaqueline sunt înscrise pe tabloul principal, iar speranța este că acolo o vom regăsi și pe Gabriela, care va fi nevoită să treacă de calificări.
Toate informațiile înainte de turneul de la Dubai
Pe lista tabloului principal al turneului WTA 1000 de la Dubai se află Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian. "Sori" trece printr-o formă de vis și am putea asista la un parcurs foarte bun al româncei. Ea va avea de apărat 215 puncte după ce anul trecut a ajuns până în sferturi, cel mai bun rezultat al ei la această competiție fiind semifinala din 2024.
Jaqueline Cristian a pierdut patru din ultimele cinci partide disputate, însă ar putea urca în clasament grației prezenței la Dubai. Aceasta va fi prima ei participare pe tabloul principal și rămâne de văzut dacă se va regăsi pentru a confirma forma foarte bună arătată în 2025, cea care i-a oferit timp de multe luni distincția de cel mai bine clasată româncă.
Ediția din acest an de la Dubai se anunță electrizantă, având în vedere că toate jucătoarele importante sunt înscrise la start, inclusiv lidera mondială Aryna Sabalenka, sportivă care nu participă la Doha și nu a mai evoluat în nicio competiție după finala pierdută la Australian Open. În plus, Karolina Pliskova și Barbora Krejcikova beneficiază de clasamentul protejat.
Deținătoarea trofeului este Mirra Andreeva, rusoaica reușind să treacă de Clara Tauson în ultimul act din 2025, scor 7-6, 6-1 și devenind astfel cea mai tânără câștigătoare de turneu WTA 1000.
De remarcat că Aryna Sabalenka, Iga Swiatek, Elena Rybakina, Coco Gauff și Amanda Anisimova, aflate în top 5 WTA, nu au câștigat niciodată turneul. Poloneza a pierdut finala din 2023 în fața Barborei Krejcikova, iar sportiva din Kazahstan a fost învinsă de Simona Halep în 2020.
Lista de start la Dubai:
- 1) Aryna Sabalenka
- 2) Iga Swiatek
- 3) Elena Rybakina
- 4) Amanda Anisimova
- 5) Coco Gauff
- 6) Jessica Pegula
- 7) Mirra Andreeva
- 8) Jasmine Paolini
- 9) Elina Svitolina
- 10) Ekaterina Alexandrova
- 11) Belinda Bencic
- 12) Linda Noskova
- 13) Victoria Mboko
- 14) Clara Tauson
- 15) Naomi Osaka
- 16) Madison Keys
- Liudmila Samsonova
- Emma Navarro
- Karolina Muchova
- Iva Jovic
- Diana Shnaider
- Elise Mertens
- Marta Kostyuk
- Jeļena Ostapenko
- Emma Raducanu
- Qinwen Zheng
- Leylah Fernandez
- Anna Kalinskaya
- Sofia Kenin
- Maya Joint
- Sorana Cirstea
- McCartney Kessler
- Marketa Vondrousova
- Jaqueline Cristian
- Marie Bouzkova
- Ann Li
- Dayana Yastremska
- Jessica Bouzas Maneiro
- Tatjana Maria
- Paula Badosa
- Daria Kasatkina
- (PR) Barbora Krejcikova
- (PR) Karolina Pliskova
Premiile acordate:
- Campioană: 665.000 de dolari
- Finalistă: 385.001 dolari
- Semifinalistă: 197.000 de dolari
- Sfertfinalistă: 98.500 de dolari
- Turul al 3-lea: 49.250 de dolari
- Turul al 2-lea: 26.000 de dolari
- Primul tur: 18.300 de dolari
Punctele puse în joc:
- Campioană: 1.000 de puncte
- Finalistă: 650 de puncte
- Semifinalistă: 390 de puncte
- Sfertfinalistă: 215 puncte
- Turul al 3-lea: 120 de puncte
- Turul al 2-lea: 65 de puncte
- Primul tur: 10 puncte
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)