Jaqueline Cristian, OUT încă din turul 1 de la Doha: eșec cu Muchova. Românca are 4 înfrângeri în ultimele 5 meciuri în circuitul WTA

Jaqueline Cristian a fost eliminată de la turneul WTA 1000 de la Doha încă din primul tur de către Karolina Muchova, fostă finalistă de Grand Slam. România a rămas fără reprezentante la turneul din Qatar încă din prima zi.

Karolina Muchova - Jaqueline Cristian - Australian Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Jaqueline Cristian, aflată pe locul 35 WTA, s-a oprit încă din turul inaugural la turneul WTA 1000 de la Doha, cedând în minimum de seturi în fața favoritei numărul 14, Karolina Muchova, ocupanta locului 19 WTA.
Cehoaica s-a impus clar cu scorul de 6-2, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 31 de minute de joc. Aceasta a fost cea de-a cincea întâlnire directă dintre Cristian și Muchova, iar sportiva noastră nu a reușit până acum să-i ia set sportivei din Cehia, finalistă în 2023 la Roland Garros.
De la introducerea acestui format în 2009, doar patru jucătoare au câștigat mai multe meciuri consecutive în turneele WTA 1000 decât Karolina Muchova (17) – Iga Swiatek (31), Serena Williams, Victoria Azarenka (23 fiecare) și Maria Sharapova (19).
CITEȘTE ȘI:

Jaquline Cristian, OUT de la Doha: perioadă nefastă în circuitul WTA: 4 înfrângeri în ultimele 5 meciuri

Jaquline Cristian, care a suferit săptămâna aceasta una dintre cele mai grele înfrângeri ale carierei, 1-6, 0-6 cu Daria Snigur la Transylvania Open, a suferit azi un nou eșec categoric. Aceasta este a patra înfrângere consecutivă pentru română în ultimele cinci partide disputate în circuitul mondial feminin.
Jaqueline Cristian era singura noastră reprezentantă la turneul de 1000 de puncte de la Doha, acolo unde campioană en-titre este Amanda Anisimova. Sorana Cîrstea trebuia să joace și ea la Doha, însă s-a retras în ultimul moment după ce a cucerit titlul la Transylvania Open. La ediția din acest an, Iga Swiatek și Elena Rybakina sunt principalele favorite la titlu la turneul organizat în Qatar.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo