Toate cele trei românce vor evolua mâine la Dubai! Orele de start ale partidelor au fost stabilite

Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse vor evolua mâine în probele de simplu și dublu de la Dubai. Prima partidă a unei românce nu va începe mai devreme de ora 12:00.

Sorana Cîrstea, după titlul cucerit la Cluj: "A fost o săptămână magică, nu vreau să se termine"

Sursa video: Eurosport

După primul tur al probei de simplu de la Dubai, România a rămas cu două reprezentante pe tablou. Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian și-au învins adversarele în minimum de seturi, în vreme ce, din păcate, Gabriela Ruse a pierdut confruntarea cu Emma Navarro, scor 0-2.
Totuși, Ruse rămâne în competiția din Emiratele Arabe Unite, ea reușind, alături de Jaqueline Cristian, să producă surpriza și să le elimine pe favoritele numărul șase, fiind deja calificate în optimile de finală ale probei de dublu. Recent, organizatorii au anunțat programul partidelor de mâine, în care sunt implicate toate cele trei românce.

Când vor intra pe teren sportivele din România la Dubai

Prima reprezentantă a noastră care va evolua mâine la Dubai este Jaqueline Cristian. Ea o va întâlni pe Ella Seidel, jucătoare venită din calificări. Până acum, cele două s-au duelat de două ori, scorul general fiind egal, 1-1. Partida se va juca pe terenul numărul doi și nu va începe mai devreme de ora 12:00. Câștigătoarea va da în optimi peste Mirra Andreeva sau Daria Kasatkina.
După o perioadă de odihnă și nu mai devreme de ora 14:30, Jaqueline Cristian își va face reapariția pe teren. Ea și Gabriela Ruse le vor întâlni pe Alexandra Panova și Diana Shnaider pe cea de-a treia arenă. În viziunea bookmakerilor, rusoaicele sunt favorite certe, rămânând de văzut dacă româncele vor reuși să obțină un nou rezultat foarte bun.
Ziua pe terenul 1 se va încheia cu meciul dintre Sorana Cîrstea și Linda Noskova. Ora estimativă de start a duelului este 16:00, după ce începând cu ora 12:00 se vor disputa alte două confruntări pe arena respectivă. În singura întâlnire precedentă, cehoaica s-a impus cu 2-1 la Brisbane, în 2024. Totuși, "Sori" trece printr-o formă fabuloasă și are toate șansele să se califice în optimi, unde ar urma să dea peste Paolini sau Eala.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol