Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Duelul pentru istorie Wozniacki - Kerber a avut o câștigătoare detașată. Urmează Iga Swiatek

Cristian Mihală

Actualizat 13/03/2024 la 08:32 GMT+2

Într-un duel al fostelor lidere WTA care au devenit mămici și s-au reîntors în circuit, Caroline Wozniacki a învins-o fără drept de apel pe Angelique Kerber, scor 6-4, 6-2, în optimile de finală de la Indian Wells. A fost prima confruntare din istoria unui turneu de WTA 1000, în care în optimi față în față sunt două jucătoare care nu fac parte din top 200 WTA.

Wozniacki, Kerber

Credit imagine: Getty Images

Campioană la Indian Wells în 2011, daneza de 33 de ani joacă senzațional în California. Chiar dacă în față i-a fost una din marile rivale, aflată într-o formă deosebită (două victorii pentru Kerber în această săptămână la două jucătoare de top 20 WTA, Ostapenko și Kudermetova), Wozniacki nu i-a dat nicio șansă nemțoaicei.
Caro a jucat senzațional în special la primire, câștigând 55% din punctele în care adversara a servit și s-a impus după o oră și 24 de minute, fructificând 7 dintre mingile de break avute.
Wozniacki şi Kerber s-au întâlnit de 16 ori până acum, scorul fiind acum egal la directe, 8-8. Totuşi, pe hard, "Caro" este cea care a câştigat mai multe confruntări, 6-4. Ambele au bifat prima optime de finală la nivel de WTA 1000 după ce au născut, în ceea ce a reprezentat primul lor duel direct din ultimii 6 ani.
Disputa dintre cele două a constituit o premieră la nivel de WTA 1000. De când există această categorie de turnee, niciodată două sportive atât de slab clasate nu s-au luptat pentru un loc în sferturi. Caro e în prezent pe 204 WTA, în timp ce Kerber ocupă poziţia 607.

Wozniacki - Swiatek, în sferturile Indian Wells 2024

Wozniacki este acum în clasamentul LIVE la o victorie distanță de revenirea în top 100 WTA (impresionant, având în vedere că a jucat doar 6 turnee), dar misiunea ei e extrem de complicată, pentru un loc în semifinale urmând a se lupta cu liderul mondial, Iga Swiatek. Poloneza a cedat doar 10 gameuri în cele 3 partide jucate până acum la Indian Wells 2024 și pare imposibil de oprit.
"Știu cum joacă Iga, i-am comentat multe meciuri cât am lipsit din circuit. De asemenea, m-am antrenat alături de ea, i-am fost parteneră de antrenament la ultimul US Open.
Știu cum joacă, dar una e să știi la ce să te aștepți și alta e să găsești soluții să o învingi. Trebuie să joc cel mai bun tenis al meu pentru a avea o șansă și sper să pot arăta un nivel foarte ridicat", a explicat fostul lider WTA în conferința de presă de după partida cu Kerber.
Clasată pw 204 WTA, Caro a devenit a doua cel mai slab clasată jucătoare din istorie care ajunge în sferturile de finală de la Indian Wells. Doar Venus Williams (locul 211 WTA, în 1997) se afla în clasament mai jos decât daneza când se califica în ultimele 8 în California.
Daneza a devenit jucătoarea cu ccele mai multe victorii din istorie într-un turneu WTA 1000, egalând recordul deținut de Agnieszka Radwanska (156). De notat că Simona Halep închide acest top 5, marea noastră campioană reușind 135 de succese la acest nivel.
Rezultatele zilei la Indian Wells, la feminin:
  • Anastasia Potapova - Jasmine Paolini 7-5, 0-6, 6-3
  • Anastasia Pavlyuchenkova - Marta Kostyuk 4-6, 1-6
  • Angelique Kerber - Caroline Wozniacki 4-6, 2-6
  • Iga Swiatek - Yulia Putintseva 6-1, 6-2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo