Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Emma Răducanu va fi decorată de Regina Elisabeta a II-a! Ce titlu va primi campioana de la US Open

Alex Masgras

Publicat 27/12/2021 la 12:52 GMT+2

Emma Răducanu, câștigătoarea turneului de la US Open, urmează să fie decorată de Anul Nou de către Regina Elisabeta a II-a.

Emma Raducanu

Credit imagine: Getty Images

Emma Răducanu a fost surpriza plăcută a anului din tenisul mondial. Britanica de 19 ani va fi decorată de Regina Elisabeta a II-a, alături de alte personalități, precum actorii Daniel Craig sau Joanna Lumley, potrivit Daily Mail.
Emma Răducanu va primi distincția MBE (Membru al Ordinului Imperiului Britanic), devenind și cea mai tânără beneficiară a acestui titlu. În urma succesului de la Flushing Meadows, Emma Răducanu a devenit prima jucătoare din Marea Britanie care s-a impus la un turneu de Grand Slam de la Virginia Wade în 1977 și a primit și o scrisoare de felicitare din partea reginei.
Acest titlu vine la câteva zile după ce Emma Răducanu a fost numită sportiva anului de către BBC.
A doua jumătate a anului 2021 a fost de vis pentru sportiva de 19 ani. La prima participare în cadrul unui turneu de Grand Slam, la Wimbledon, a ajuns până în optimile de finală, acolo unde a abandonat în timpul partidei cu Ajla Tomljanovic.
Dacă parcursul său de la Wimbledon a impresionat, ce s-a întâmplat la US Open a depășit orice fel de imaginație. Venită din calificări, Emma Răducanu a câștigat primul său titlu de Grand Slam, fără să piardă vreun set în turneul de la New York.

Emma Răducanu este un magnet pentru sponsori

Publicația The Mail on Sunday a anunțat că Emma Răducanu a purtat negocieri aprige timp de câteva săptămâni cu Vodafone, iar contractul este deja semnat în acest moment. Înțelegerea ar urma să fie anunțată în luna februarie. Acesta este al doilea contract important încheiat de Emma Răducanu, în această lună, după cel cu compania aeriană British Airways.
Campioana de la US Open ar putea depăși zece milioane de lire sterline din contracte de sponsorizare, iar interesul crește tot mai mult pentru revelația anului în tenisul mondial feminin: "Aceasta este o lovitură pentru Vodafone. Oriunde merge Emma acum va avea sigla lor în apropiere. Este exact femeia pe care şi-o doresc: de succes, normală şi un model pentru tineri. Ea este literalmente alegerea perfectă. Experţii spun că este extrem de <marketabilă> pentru că este britanică, are imaginea potrivită şi vorbeşte fluent mandarina, ceva care este excepţional de important în Orientul Îndepărtat şi foarte util pentru organizaţiile mari", a declarat sursa citată.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo