Liderul din ATP, Novak Djokovic, debutează azi la turneul de la Viena în fața compatriotului Filip Krajinovic. Marele campion sârb, câștigător a 17 titluri de Grand Slam, s-a antrenat înainte de meciul din turul întâi cu bunul lui prieten, Grigor Dimitrov. Bulgarul, la rândul lui, îl întâlnește la Viena pe rusul Karen Khachanov, în direct pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Cei doi au oferit faza zilei la turneul organizat în capital Austriei. Într-un schimb de mingi disputat, liderul mondial din ATP a pus o scurtă pe care Dimitrov a returnat-o după o cursă din spatele liniei de fund. Bulgarul a câștigat punctul la fileu, iar Nole a avut o reacție care i-a amuzat pe toți cei prezenți la sesiunea de antrenament: "Băieți, ați filmat asta? Sper că da!", a spus Djokovic după schimbul de mingi care a stârnit hohote.
Roland Garros
Djokovic a fost întrebat la Paris dacă va participa la Wimbledon! Răspunsul a venit pe loc
ACUM 11 ORE

Novak Djokovic, hotărât să doboare toate recordurile din tenis

Nole a mărturisit înaintea competiției din Austria că speră să îl depășească pe Roger Federer (39 de ani, 4 ATP) în privința numărului de săptămâni petrecute în fruntea clasamentului ATP. Mai mult, Nole spune că vrea să reușească asta până în luna martie 2021.Djokovic încearcă acum să acumuleze cât mai multe puncte pentru a fi sigur de primul loc la final de sezon.
În cazul în care va reuși asta, scenariu care are mari șanse să se întâmple, pentru Djokovic va fi al șaselea an pe care îl încheie în fruntea clasamentului ATP, și astfel l-ar egala pe idolul copilăriei lui, Pete Sampras, singurul care a mai reușit o astfel de performanță. Acum, Nole este la egalitate cu Rafael Nadal, Roger Federer și Jimmy Connors la numărul de sezoane încheiate pe primul loc.
Turneul de 500 de puncte de la Viena poate fi urmărit în direct și în exclusivitate pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Roland-Garros
Djokovic "se teme" de Nadal, deși are probleme medicale! De ce îl vede mare favorit la Roland Garros
ACUM 16 ORE
Roland Garros
Roland Garros | Istoria turneului de Grand Slam din capitala Franței
IERI LA 11:28