Fără să joace, Djokovic mai distruge un record legendar al lui Federer! Nole, performanță remarcabilă la aproape 39 de ani
Novak Djokovic stabilește un nou record ATP, ajungând la 860 de săptămâni în Top 5 și depășindu-l pe Roger Federer, care deținea până acum borna absolută în privința săptămânilor petrecute în Top 5 ATP. La aproape 39 de ani, sârbul continuă să impresioneze prin constanță, chiar și fără să joace mai des, așa cum obșinuia acum câteva sezoane.
Rezumatul finalei Australian Open 2026, câștigată de Carlos Alcaraz în fața lui Novak Djokovic
Sursa video: Eurosport
Novak Djokovic continuă să rescrie istoria tenisului mondial, chiar și fără să joace la fel de multe turnee, așa cum obișnuia acum câțiva ani. Luni, 20 aprilie 2026, sârbul a atins o bornă impresionantă: 860 de săptămâni petrecute în top 5 ATP, depășind recordul legendar de 859 stabilit de Roger Federer.
Performanța vine într-un moment în care Djokovic nu a mai evoluat de la turneul de la Indian Wells și a anunțat că va reveni abia la Roma, după ce s-a retras de la Madrid din cauza unor probleme fizice. Chiar și în aceste condiții, cel mai longeviv lider mondial își menține statutul în elita tenisului, ocupând în prezent locul 4 în clasamentul ATP, în urma lui Jannik Sinner, Carlos Alcaraz și Alexander Zverev.
CITEȘTE ȘI:
- Toni Nadal, întrebat dacă Djokovic mai poate câştiga un Grand Slam. Răspunsul tranşant al ibericului
Novak Djokovic, reușită remarcabilă la aproape 39 de ani: a mai doborât un record deținut de Federer
Această nouă realizare subliniază constanța incredibilă a lui Djokovic la cel mai înalt nivel. Din cele 860 de săptămâni petrecute în top 5, nu mai puțin de 428 au fost în postura de lider mondial. În rest, sârbul a ocupat 171 de săptămâni locul 2, 165 de săptămâni locul 3, 59 de săptămâni locul 4 - poziția actuală - și 37 de săptămâni locul 5.
În ierarhia all-time a săptămânilor petrecute în top 5, podiumul este completat de Rafael Nadal, cu 837 de săptămâni, confirmând dominația "Big 3" asupra tenisului mondial în ultimele două decenii.
La aproape 39 de ani, Djokovic nu dă semne că ar încetini. Mai mult, în 2026 ar putea ataca un nou record important: cel al numărului total de săptămâni petrecute în top 10. În prezent, sârbul are 939, fiind în continuare în urmărirea lui Federer, care conduce cu 968 de săptămâni.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)