Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#Favoriții "A meritat pe deplin să câștige trofeul!" Ce a spus Dominic Thiem despre finala masculină de la US Open

Bianca Dumitru

Actualizat 13/09/2021 la 08:16 GMT+3

Daniil Medvedev s-a impus în finala US Open din acest an, în fața lui Novak Djokovic, în trei seturi. După meci, campionul din 2020 al turneului american, Dominic Thiem, a vorbit despre prestațiile celor doi sportivi, spunând că rusul merită din plin victoria.

Medvedev eenvoudig naar finale US Open

Credit imagine: Eurosport

Daniil Medvedev l-a învins în trei seturi pe Novak Djokovic, scor 6-4, 6-4, 6-4, în finala US Open 2021. Meciul a fost la discreția rusului în acest an, care l-a dominat pe Novak Djokovic din toate punctele de vedere. Jucătorul sârb a jucat poate cel mai important meci al carierei, dar per total a făcut una din cele mai slabe finale de Grand Slam.
La finalul partidei, campionul din 2020 al US Open a vorbit pentru Eurosport despre finala din acest an. Dominic Thiem a analizat prestațiile celor doi finaliști și a punctat că presiunea și-a spus cuvântul în cazul lui Djokovic, în timp ce Medvedev a fost într-o formă foarte bună, meritând victoria.
"Lui Medvedev nu i-a păsat de nimic. A jucat senzațional de la început până la sfârșit, nu a făcut nimic prost tot meciul și pe deasupra a trimis mingi câștigătoare la dreapta și la stânga lui Djokovic. În plus, a servit foarte bine. A meritat pe deplin să câștige trofeul. După pauza din primul set, a obținut imediat elanul de partea lui și apoi a jucat la un nivel constant, foarte ridicat.
Pe de altă parte, ați putut vedea presiunea sub care a fost Novak Djokovic, mai ales la ultimul schimb, când era în lacrimi. Am văzut ce se întâmpla în el și ceea ce acumulase în ultimele săptămâni și luni. Asta este pur și simplu inuman.
Nu-l știu pe el atât de bine, dar cred că are o inimă foarte bună și a meritat dragostea întregului public de aici. Nu trebuie să mai vorbim despre realizările sale sportive", a declarat Dominic Thiem în exclusivitate pentru Eurosport.

Mesajul lui Medvedev pentru Djokovic după finala US Open

Daniil Medvedev a jucat prima finală de Grand Slam după doi ani de pauză. În 2019, jucătorul rus a fost învins de Rafael Nadal în 5 seturi. La ediția din acest an, el nu i-a dat nicio șansă lui Novak Djokovic.
Cu această ocazie, sportivul în vârstă de 25 de ani și-a trecut în palmares și primul titlu de Grand Slam, iar după victoria din ultimul act al US Open, Medvedev i-a mărturist lui Djokovic ce crede despre el.
"Pentru prima dată sunt foarte emoționat înainte de speech. Știm cu toții ce și-a dorit Novak să facă. Îmi pare rău pentru el, care aștepta această performanță. Nu am spus-o niciodată, dar pentru mine tu ești cel mai bun jucător din istoria tenisului", a declarat Daniil Medvedev la premiere, în timp ce s-a uitat către Novak Djokovic.
picture

Rezumatul finalei de la US Open 2021, Novak Djokovic - Daniil Medvedev, încheiată în trei seturi

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo