Federer a dat verdictul în dezbaterea GOAT! Ce simte când aude că Djokovic e "cel mai mare din toate timpurile"

Eurosport on Google

Roger Federer a vorbit despre statutul lui Novak Djokovic în dezbaterea GOAT și nu a ezitat să recunoască superioritatea statistică a sârbului. Elvețianul s-a declarat fascinat de longevitatea și performanțele lui Djokovic, care continuă să impresioneze la aproape 40 de ani.

US Open se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie

Sursa video: Eurosport

Roger Federer a vorbit deschis despre una dintre cele mai aprinse dezbateri din tenisul masculin: cine este cel mai mare jucător din toate timpurile. Elvețianul nu a avut nicio problemă atunci când a fost întrebat despre faptul că Novak Djokovic este considerat de tot mai mulți fani drept "GOAT"-ul tenisului.
Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic au dominat timp de aproape două decenii circuitul masculin, cei trei mari campioni cucerind împreună nu mai puțin de 66 de titluri de Grand Slam. În ultimii ani, Djokovic a ajuns în fruntea acestei curse grație recordurilor sale și longevității extraordinare.
Într-un interviu acordat ESPN Tenis, Federer a fost întrebat ce reacție are atunci când aude despre Djokovic că este "cel mai mare din toate timpurile": "Asta e în regulă. Adică, a făcut lucruri incredibile, merită", a răspuns Federer.
CITEȘTE ȘI:

Federer a recunoscut superioritatea lui Djokovic. Ce simte când aude despre sârb că e "GOAT"

Fostul lider mondial s-a declarat impresionat în special de modul în care sârbul continuă să performeze la cel mai înalt nivel, în ciuda faptului că se apropie de 40 de ani: "Este uimitor ce a reușit să facă până acum. Aș fi crezut că poate ajunge într-un punct în care, dintr-o dată, să vedem un declin mult mai mare", a spus Federer.
Realitatea din ultimii ani îi confirmă observația. Djokovic a continuat să ajungă constant în fazele finale ale turneelor majore, chiar dacă a redus numărul de competiții la care participă: "Anul trecut a jucat patru semifinale de Grand Slam, nu? Iar anul acesta este din nou foarte puternic", a remarcat elvețianul.
Rezultatele recente ale lui Djokovic explică de ce numele său este atât de prezent în discuția despre GOAT. În 2025, sârbul a ajuns în semifinale la Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open, fiind eliminat de Alexander Zverev, Jannik Sinner, Jannik Sinner și Carlos Alcaraz.
În 2026, Djokovic a început anul cu o finală la Australian Open, pierdută în fața lui Carlos Alcaraz, înainte de a avea o evoluție mai slabă la Roland Garros, unde a fost eliminat în turul al treilea de Joao Fonseca. La Wimbledon, sârbul a revenit până în semifinale, unde a fost din nou învins de Jannik Sinner.
Pentru Federer, capacitatea lui Djokovic de a rămâne competitiv, deși joacă tot mai puțin, este una dintre cele mai impresionante caracteristici ale carierei sale: "Sincer, este fascinant să vezi cum reușește să se mențină într-o formă atât de bună și cum joacă din ce în ce mai puțin, dar tot reușește să treacă mai departe", a explicat Federer.
Elvețianul a subliniat și versatilitatea lui Djokovic, care nu și-a construit dominația pe o singură suprafață: "Este un jucător extraordinar, care și-a consolidat atât de bine poziția - nu doar pe hard, unde este renumit, ci și pe iarbă și pe zgură".

Federer, impresionat de evoluția lui Djokovic în ultima etapă a carierei

Deși cei doi au fost rivali direcți în perioada de vârf a carierelor lor, Federer a urmărit îndeaproape modul în care Djokovic și-a transformat jocul de-a lungul anilor: "A făcut atât de multe îmbunătățiri de-a lungul carierei. Am văzut defectele pe care le avea în jocul său, apoi am văzut cum a reușit să le corecteze", a explicat fostul multiplu campion de la Wimbledon.
În prezent, Djokovic este lider detașat în clasamentul istoric al titlurilor de Grand Slam câștigate la simplu masculin. Sârbul are 24 de trofee majore, urmat de Nadal, cu 22, și Federer, cu 20. Pete Sampras are 14, Roy Emerson 12, iar Rod Laver 11.
Atunci când Federer a fost întrebat specific despre statutul lui Djokovic în dezbaterea GOAT, răspunsul său nu a lăsat loc de resentimente: "Este uimitor ceea ce a reușit să facă, așa că toate felicitările pentru el", a încheiat "Swiss Maestro".
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 23 august - 13 septembrie. Meciurile de pe tabloul principal încep duminică, 30 august.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo