Gabriela Ruse, oprită de ploaie! Haos la Toronto, Montreal şi Washington
Publicat 03/08/2026 la 09:42 GMT+3
Ploaia a dus la anularea meciurilor de tenis programate duminică pe terenurile din Canada, în ziua de deschidere a turneului feminin Masters 1.000 (WTA) de la Toronto şi a celui masculin Masters 1.000 de la Montreal (ATP). Partida Gabrielei Ruse din primul tur, cu Peyton Stearns, a fost amânată pentru azi.
Gabriela Ruse, exersând la Toronto 2026
Credit imagine: Getty Images
La Toronto, şapte meciuri de pe tabloul principal, inclusiv cel în care a evoluat legendara jucătoare americană Venus Williams, învinsă cu 6-4, 6-1 de Kamila
Rakhimova din Uzbekistan, au putut fi duse până la capăt, în timp ce 16 meciuri se aflau în programul zilei înainte de debutul intemperiilor, determinând organizatorii să le amâne pentru luni.
Printre meciurile care nu s-au putut desfăşura a fost şi cel al Gabrielei Ruse, care urmează să dea piept în manşa inaugurală cu americanca Peyton Stearns. Duelul dintre cele două a fost programat pentru azi, în jurul orei 19.00, iar șansele ca programul de luni să fie dat peste cap sunt mici. În acest moment, încă plouă la Toronto, dar precipitațiile se vor opri în jurul după-amiezei, meteorologii anunțând că, până joi, nu va mai fi cazul de intemperii.
Pe lângă Ruse, la Toronto mai e prezentă şi cel mai bine clasată jucătoare din România, Sorana Cîrstea. Cap de serie numărul 14, veterana noastră are prim tur liber, iar în manşa secundă o va întâlni pe învingătoarea partidei Yuliia Starodubtseva - Maya Joint.
Vremea a creat probleme şi La Montreal, în turneul masculin, unde doar două meciuri au putut fi disputate din cele 14 din program.
Rezultate consemnate duminică în prima zi a turneului de la Toronto:
Turul 1
- Moyuka Uchijima (Japonia) - Cristina Bucsa (Spania) 6-3, 6-4
- Maria Camila Osorio (Columbia) - Lucrezia Stefanini (Italia) 7-6 (7/4), 6-3
- Jessica Bouzas (Spania) - Ariana Arseneault (Canada) 6-2, 6-4
- Kamila Rakhimova (Uzbekistan) - Venus Williams (SUA) 6-4, 6-1
- Katherine Sebov (Canada) - Aoi Ito (Japonia) 6-3, 6-4
- Viktorija Golubic (Elveţia) - Kimberly Birrell (Australia) 7-6 (9/7), 6-4
- Sara Bejlek (Cehia) - Wang Xiyu (China) 6-3, 4-6, 7-5
Finalele de la Washington, amânate din cauza ploii
Americanca Jessica Pegula, numărul 3 mondial, şi revelaţia filipineză Alexandra Eala (28 WTA), vor trebui să aştepte până luni pentru a finaliza meciul pentru titlu din cadrul turneului WTA 500 de la Washington, dotat cu premii de 1.637.982 dolari, întrerupt din cauza furtunilor care au lovit capitala Statelor Unite duminică.
După o întârziere de aproape trei ore înainte de începerea partidei, Pegula a câştigat primul set cu 6-4, iar Eala conducea cu 2-1 în setul secund în momentul în care ploaia a reînceput.
Au trecut mai bine de cinci ore fără ca vremea să permită reluarea jocului, înainte ca organizatorii să decidă amânarea continuării meciului pentru ziua de luni.
Şi finala turneului masculin (ATP 500), în care americanul Taylor Fritz (numărul 10 mondial) urma să îl înfrunte pe spaniolul Rafael Jodar (numărul 24), a fost amânată.
Reluarea finalei feminine este programată pentru luni, la prânz, în timp ce finala masculină va avea loc în cursul după-amiezii la Washington.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo