Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Halep a dat-o pe spate pe Badosa! Uluitor ce crede jucătoarea din Spania că se va întâmpla cu Simo

Cristian Mihală

Actualizat 20/03/2024 la 09:34 GMT+2

Paula Badosa a vorbit la superlativ de Simona Halep, după ce a reușit să o învingă în premieră. Iberica a fost surprinsă de nivelul excelent arătat de sportiva noastră, după mai bine de un an și jumătate de pauză și anticipează că aceasta va reveni în top foarte rapid.

Rezumatul primului meci jucat de Simona Halep după suspendare, la Miami, cu Badosa

Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, marţi, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8.770.480 de dolari, în meciul său de revenire în circuitul profesionist, după o absenţă de un an şi jumătate. Halep (32 ani) s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 58 min), având o evoluţie promiţătoare, în ciuda absenţei sale îndelungate.
În conferința de presă de după meci, Paula Badosa a avut doar cuvinte de laudă la adresa româncei, pe care o vede revenind la cel mai bun nivel și luptându-se pentru titluri importante în scurt timp. Iberica a fost surprinsă să vadă calitatea jocului Simonei, după o pauză atât de lungă.
"Sincer, chiar dacă Simona nu a concurat de atât de mult timp, ea este încă Simona. Este o jucătoare de elită. A câștigat multe titluri și am un imens respect pentru ea. Astăzi am fost destul de surprinsă de nivelul ei, cred că va reveni în top foarte curând. Nu te poți îndoi de acest tip de jucătoare, vorbim despre o mare campioană", a spus Badosa despre Halep, în conferința de presă.

Paula Badosa, despre secretul revenirii în meciul cu Simona Halep

Halep mai jucase de două ori cu Badosa (80 WTA), câştigând ambele confruntări, ambele în 2022. Românca s-a impus în turul al doilea la Madrid, cu 6-3, 6-1, în primul meci, iar apoi a câştigat la Wimbledon, în optimi, cu 6-1, 6-2.
Iberica a recunoscut că a dorit cu orice preț să evite un nou eșec usturător în fața Simonei și a dezvăluit cum a reușit să întoarcă soarta unei partide care a fost controlată total în primul set de româncă.
"Am avut un plan de joc pentru acest meci, dar Simona este una dintre acele adversare pe care nu vrei să le înfrunți niciodată. Îi place foarte mult să joace în fața mea și știe ce să facă. A fost un meci foarte, foarte mental.
Când am pierdut primul set, am simțit că nu mai vreau să trec prin același lucru din nou (n.r. să piardă contra Simonei Halep). Am încercat să rămân agresivă, să cred că pot întoarce meciul. Mi-am spus asta în minte și a funcționat. Sunt fericită că am ieșit din această situație, contează mult din punct de vedere al încrederii, după o lungă pauză din cauza accidentărilor. Este o mare victorie", a mai spus iberica.
Halep nu a mai jucase un meci oficial din 29 august 2022, când era învinsă de ucraineanca Daria Snigur cu 6-2, 0-6, 6-4, în primul tur la US Open, ulterior fiind depistată pozitiv la un control antidoping efectuat la turneul newyorkez.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus, pe 5 martie, la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).
Pentru Paula Badosa urmează un meci teribil de greu în turul secund, poate cel mai complicat din carieră. Nu pentru că de partea cealaltă a fileului va fi campioana de la ultimele două ediții de Australian Open și numărul 2 WTA, ci pentru că partida cu Sabalenka, cea mai bună prietenă a Paulei, vine într-un context teribil: moartea iubitului Arynei. Sportiva din Belarus trece prin momente cumplite și a ales să depășească teribilul accident concentrându-se pe tenis, astfel că nu se va retrage de la Miami.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo