Haos la Acapulco, unde primii 7 favoriţi sunt OUT! O toxiinfecţie alimentară, principala "vinovată"
Publicat 27/02/2025 la 11:51 GMT+2
Primii 5 favoriţi ai turneului de tenis ATP 500 de la Acapulco (Mexic), dotat cu premii totale de 2.585.410 dolari, în frunte cu germanul Alexander Zverev, au fost eliminaţi, joi dimineaţă, în optimile de finală. Această situaţie neobişnuită are şi o componentă care ţine de lucruri întâmplate în afara terenului, în sensul în care mai mulţi jucători importanţi au acuzat o toxiinfecţie alimentară.
Rune şi Zverev erau printre jucătorii pe care fanii mexicani abia aşteptau să îi vadă în fazele finale, dar nu au trecut de optimi la Acapulco
Credit imagine: Getty Images
"Un adevărat dezastru" - acesta ar putea fi titlul a ceea ce s-a întâmplat în dimineața aceasta la ATP 500 de la Acapulco, unde toţi marii favoriţi şi-au făcut bagajele. Unii dintre ei din motive ce nu ţin de tenis şi de competiția în sine. Casper Ruud, nici nu a intrat pe teren, acuzând probleme de sănătate după o toxiinfecţie alimentară. Tommy Paul s-a aflat la rândul lui în aceeaşi situaţie, în timp ce Holger Rune a jucat trei gameuri și s-a retras din cauza stărilor de rău provocate de stomac.
Zverev, Shelton şi Tiafoe, eliminaţi de la Acapulco
Zverev, numărul doi mondial şi principalul favorit, a fost învins de talentatul jucător american Learner Tien (83 ATP), cu 6-3, 6-4, după o oră şi 28 de minute şi nu e exclus ca şi prestaţia neamţului să fi avut legătură cu disconfortul resimţit de ceilalţi capi de serie.
Cum şi americanul Ben Shelton (5) a fost eliminat de belgianul David Goffin, cu 7-6 (7/3), 6-3, situaţia e una tragică pentru organizatori din punct de vedere al numelor mari rămase în competiţie. Şi compatriotul acestuia, Frances Tiafoe, a pierdut în optimi, astfel că în cursă se mai află doar doi capi de serie, cehul Tomas Machac (8) şi canadianul Denis Shapovalov (9).
Deşi tabloul de start al competiţiei de ATP 500 a fost unul extrem de ofertant şi promitea dispute între tenismeni de top, acum nu mai e în concurs niciun jucător clasat între primii 25 din lume.
Rezultatele înregistrate miercuri în optimile turneului Abierto Mexicano Telcel presentado por HSBC:
- Learner Tien (SUA) - Alexander Zverev (Germania/N.1) 6-3, 6-4
- Tomas Machac (Cehia/N.8) - Daniel Altmaier (Germania) 7-6 (7/3), 6-1
- Brandon Nakashima (SUA) - Holger Rune (Danemarca/N.4) 3-0 (abandon Rune)
- David Goffin (Belgia) - Ben Shelton (SUA/N.5) 7-6 (7/3), 6-3
- Denis Shapovalov (Canada/N.9) - Alex Michelsen (SUA) 6-4, 6-3
- Marcos Giron (SUA) - Tommy Paul (SUA/N.3) (forfait Paul)
- Alejandro Davidovich Fokina (Spania) - Frances Tiafoe (SUA/N.7) 6-3, 6-7 (6/8), 6-3
- Rodrigo Pacheco (Mexic) - Casper Ruud (Norvegia/N.2) (forfait Ruud)
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo