Emma Raducanu, reacție hilară, după victoria cu Sorana Cîrstea de la Queen's: "Chiar m-am speriat"

Sorana Cîrstea a fost învinsă clar de Emma Raducanu în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Queen's, scor 4-6, 2-6. La finalul partidei, britanica de origine română a vorbit foarte frumos despre sportiva noastră și a recunoscut că în primul set s-a speriat că Sori poate reuși o revenire de excepție, de la 0-4. Emma a subliniat că aportul publicului a contat enorm în obținerea victoriei.

Mirra Andreeva - Sorana Cirstea - Roland-Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

Sorana Cîrstea și Emma Raducanu au așteptat în zadar să se înfrunte joi în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Queen's. Cele două au intrat pe teren la un moment dat și au început încălzirea, dar ploaia a împiedicat startul meciului și în cele din urmă organizatorii au anunțat că toate disputele programate ieri vor avea loc astăzi.
Sorana și Emma s-au înfruntat în al doilea meci al zilei pe Arena Andy Murray, iar partida a fost fără istoric. Britanica de origine română a fost superioară la toate capitolele și s-a impus în minimum de seturi, scor 6-4, 6-2, în mai puțin de o oră și jumătate, luându-și revanșa pentru eșecul suferit în fața Soranei în finala Transylvania Open din acest sezon.
Deși victoria Emmei a fost de necontestat, aceasta a recunoscut la final că a avut mari emoții. Vorbind despre forma de vis a Soranei în acest an, britanica a spus că s-a temut că românca poate reveni în primul set, când s-a apropiat de la 0-4 la 3-4. Fosta campioană de la US Open a subliniat și că sprijinul masiv al fanilor a ajutat-o să obțină victoria.
"Sorana este într-o formă incredibilă în 2026, ultimul său an în circuit. Sinceră să fiu chiar am crezut că poate reveni în primul set, chiar m-am speriat.
Cred că am avut un nivel bun de joc, a trebuit să fiu foarte agresivă. M-am relaxat prematur în primul set, credeam că am scăpat în câștigătoare, dar ea a fost gata-gata să revină. Apoi m-a ajutat mult faptul că am deschis cu break setul secund. Publicul, de asemenea, a fost un factor major pentru victoria mea.", a spus Emma.
Emma Raducanu s-a calificat pentru a 3-a oară în carieră în sferturile de finală ale unui turneu WTA pe iarbă. Ea a mai atins această fază la Stuttgart, în 2022 și 2024, fiind învinsă de fiecare dată de Iga Swiatek. Britanica are o șansă mare de a bifa prima semifinală a carierei pe cea mai rapidă suprafață din tenis. Pentru un loc în careul de ași de la Queen's, ea o va înfrunta pe Kamila Rakhimova, care azi a trecut în 3 seturi de Harriet Dart, scor 5-7, 6-1, 7-5.
Meciul dintre Emma și reprezentanta Uzbekistanului va avea loc tot astăzi, iar câștigătoarea o va întâlni sâmbătă în semifinale pe Iva Jovic sau Amanda Anisimova, care se înfruntă la această oră într-un alt sfert de finală. Pe cealaltă jumătate de tablou, cele două sferturi sunt Elena Rybakina - Katie Boulter și Karolina Pliskova - Donna Vekic.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo